Când preşedintele american Barack Obama a preluat puterea, el a promis să repornească relaţiile cu marile economii emergente de pe baze noi, dar între timp relaţiile s-au deteriorat, scrie Financial Times.
Astăzi fiecare dintre statele din categoria “BRICS” – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – se află pe poziţii antagonice faţă de SUA. Luna trecută patru dintre cele cinci ţări s-au abţinut de la votul ONU pentru condamnarea anexării Crimeei de către Rusia.
Luna viitoare India îl va alege cel mai probabil pe Narendra Modi ca nou premier. El spune că “nu are niciun interes să viziteze America în afară de participarea la reuniunea ONU de la New York”. Fiind cea mai mare democraţie din lume şi aliatul natural al SUA dintre puterile emergente, India este o ţară despre care nu se ştie încotro se va îndrepta. Cum a reuşit Obama să piardă relaţia bună cu statele BRICS?
Unele aspecte care au dus la deteriorarea relaţiilor au fost imposibil de evitat. La începutul primului său mandat, preşedintele Obama a cerut „resetarea” relaţiilor dintre SUA şi Rusia. Deschiderea lui a fost primită călduros de Dmitri Medvedev, pe atunci preşedintele Rusiei, care era mult mai puţin anti-occidental decât predecesorul său Vladimir Putin. Din păcate pentru Obama, pentru Ucraina, Pussy Riots şi pentru mulţi alţii, Putin a preluat preşedinţia din nou. Obama nu poate fi făcut responsabil pentru asta, evident. Relaţiile au luat-o la vale de atunci.
Şi relaţiile SUA-China au mers în direcţia greşită. În primul său an de mandat Obama a făcut o mult-trâmbiţată vizită în China, în care a oferit Beijing-ului un parteneriat global pentru rezolvarea marilor probleme mondiale, de la schimbările climatice până la dezechilibrele financiare. Din păcate chinezii nu s-au simţit pregătiţi să rezolve la nivel global problemele cu care se confruntau la ei acasă şi au respins fără prea multe menajamente propunerile lui Obama.
În anul următor Obama a trecut de la planul de a intra în graţiile Chinei la o un discurs care viza reechilibrarea relaţiilor cu zona Asia-Pacific, proces care ar fi trebuit să aibă loc cu mult timp în urmă. Abordarea preşedintelui american a fost văzută totuşi de Beijing – cumva justificat – ca o tentativă a SUA de a-şi consolida alianţele militare cu vecinii Chinei, motivaţie care transpare destul de clar.
Săptămâna aceasta Obama va vizita Japonia, Coreea de Sud, Filipine şi Malaysia, primele trei ţări fiind aliate ale SUA conform tratatelor semnate. Aceasta este prima vizită în Asia a preşedintelui american, iar China nu este pe traseul ales de Obama. Retorica anti-americană a Chinei este în prezent mai dură decât în ultimii ani.
Înrăutăţirea relaţiilor cu Brazilia are motive mai clare. Obama a curtat vizibil principalele ţări din America Latină în 2009 şi a participat inclusiv la summitul Organizaţiei Statelor Americane din Trinidad. Dar relaţiile cu Brazilia au început să se deterioreze după dezvăluirile lui Edward Snowden de anul trecut privind activitatea Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate. Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, a anulat o vizită de stat la Washington în octombrie anul trecut ca protest împotriva acţiunilor de spionaj ale SUA. Nu a fost de niciun ajutor că Obama le-a promis doar americanilor că NSA nu îi vizează, nu şi străinilor. Relaţiile SUA-Brazilia sunt în prezent îngheţate în profunzime.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru India. Relaţiile din prezent sunt foarte departe de felul cum au început ele cu Manmohan Singh, premierul Indiei care acum se află la sfârşitul mandatului.
Obama l-a descris la un moment dat pe Singh ca fiind „gurul” său, acesta fiind invitatul primei cine de stat organizate la Casa Albă în 2009. Dar bunăvoinţa s-a evaporat între timp. Luna trecută Nancy Powell, ambasadorul SUA în India, a demisionat, după ce a fost practic considerată „persona non grata” la New Delhi de la preluarea misiunii. Rămâne de văzut cum va evolua relaţia cu posibilul nou premier, Modi. Faptul că în continuare i se refuză acestuia viza de intrare în SUA – ca urmare a teribilului pogrom antimusulman din 2002 – este o chestiune care ar trebui în mod necesar rezolvată. Pogromul a avut loc în Gujarat, un stat din vestul Indiei condus la vremea aceea, ca şi în prezent, de Modi.
Dintre ţările din grupul BRICS, doar Africa de Sud are relaţii care ar putea fi descrise drept „normale” cu SUA. Dar nici în acest caz relaţiile nu sunt deloc apropiate. Dacă Africa de Sud ar fi dedicat „curtării” SUA măcar jumătate din timpul pe care l-a dedicat lobby-ului pentru a se alătura clubului BRIC (ceea ce a dus la adăugarea unui „S” în coada acronimului), lucrurile ar fi putut să stea altfel. Nimeni nu a fost surprins când Africa de Sud s-a alăturat celorlalte marilor economii emergente prin refuzul de a se opune anexării Crimeei de către Rusia.
Fiecare dintre aceste relaţii în curs de deteriorare are povestea ei, dar există două aspecte majore care le unesc. În primul rând, lumea se adaptează la noul context în care puterea SUA se diminuează. Statele Unite continuă să fie cea mai mare forţă militară din lume, dar care descreşte în fiecare an. Bugetul de apărare al Chinei continuă să se majoreze cu peste 10%, în timp ce bugetul SUA scade în termeni reali. SUA a evaluat total greşit invazia din Irak din 2003.
Cel mai recent buget de apărare al lui Obama nu ar permite o nouă invazie de tipul celei irakiene. Acesta este evident un lucru bun. Dar unii observatori, inclusiv cei care încep să opună rezistenţă puterii americane la nivel global, încep să-şi ajusteze comportamentul. Ei văd că SUA este din ce în ce mai puţin dispusă să proiecteze o imagine de forţă globală, iar când acţionează, o face doar de la distanţă. Între timp, ritmurile de creştere economică a ţărilor BRICS încetinesc. Totuşi puterile emergente cresc în continuare într-un ritm mai rapid decât economia SUA şi, cel mai probabil, vor continua să o facă. Centrul economic de gravitaţie va continua să se deplaseze înspre ele.
În al doilea rând, poporul american s-a săturat de responsabilităţile ţării la nivel mondial. Baza pe care se sprijină de fapt Obama nu este Asia, ci America. Dar nici susţinerea de acasă a preşedintelui nu este foarte solidă. După cum a arătat recent Lawrence Summers, fostul secretar al Trezoreriei SUA, există două partide în SUA, dintre care unul, cel Democrat, refuză să sprijine orice acord comercial, iar cel Republican pare să deteste toate instituţiile internaţionale. Niciunul dintre partide nu ţine cont de dorinţele preşedintelui. Iar dacă te iei după ratingul televiziunilor, publicul american nu mai este demult atent la ce are de spus Obama. În aceste condiţii, nu este de mirare că ţările BRICS s-au obişnuit să comunice între ele.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
