Business Internaţional

Decizia şoc a Elveţiei de a limita aprecierea francului are succes: cursul e stabil la 1,2 franci/euro ţintite

Decizia şoc a Elveţiei de a limita cursul euro-franc are succes: cursul e stabil la 1,2 franci/euro ţintite

Autor: Bogdan Cojocaru

07.09.2011, 12:22 616

Cursul euro-franc elveţian s-a menţinut miercuri în jurul valorii ţintite de Banca Naţională a Elveţiei, în timp ce moneda europeană s-a apreciat uşor în raport cu dolarul, scrie Reuters

Francul elveţian, unul dintre paravanele folosite de investitori pe timp de criză, a scăzut marţi cu 10% faţă de euro după ce banca centrală elveţiană a şocat pieţele financiare anunţând că va urmări "cu determinare" o limită de minim 1,2 franci pe euro, intenţionând să atingă acest obiectiv prin achiziţii nelimitate de monedă străină. În primele ore ale şedinţei de tranzacţionare de miercuri un euro era cotat la 1,2052 franci.

Moneda unică eropeană s-a apreciat cu 0,6% faţă de dolar, la 1,4083 dolari pe unitate.

Analiştii apreciază că euro este vulnerabil înainte ca Banca Centrală Europeană să-şi anunţe decizia privind dobânda pe politică monetară după şedinţa de mâine.

"Euro a fost sprijinit într-o oarecare măsură de dobânzile uşor mai ridicate din zona euro şi orice comentarii din partea oficialilor BCE care ar indica vreo formă de relaxare a politicii monetare vor trimite euro în jos, spre 1,37 de dolari pe euro", spune Minori Uchida, analist la Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ.

Dolarul s-a depreciat cu 0,3% în raport cu yenul, la 77,35 de yeni pe unitate, moneda niponă fiind susţinută de decizia băncii centrale japoneze de nu modifica politica monetară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO