În ultimii ani, mulţi analişti şi experţi din domeniul minier au tot previzionat un deficit de cupru ca urmare a tranziţiei energetice. Acum, acesta devine real, scrie Intellinews.
Cele mai mari economii ale lumii s-au angajat să-şi diminueze emisiile de carbon prin reducerea dependenţei de combustibili fosili. Acestea construiesc panouri solare, turbine eoliene şi maşini electrice pentru a face din regenerabile sursa primară de energie. Toate aceste ambiţii necesită însă volume semnificative de cupru, scrie Intellinews.
Cererea de cupru a intrat sub presiune în 2022 pe fondul tensiunilor politice, încetinirii economice din SUA şi Europa şi lockdown-urilor din China. Metalul se tranzacţionează acum la aproximativ 8.300 de dolari pe tonă. Cererea este aşteptată să crească pe termen mediu, în timp ce oferta ar putea ţine pasul cu greu. Analiştii Goldman Sachs se aşteaptă ca preţul cuprului să atingă 11.000 de dolari pe tonă până la finalul anului 2023.
Glencore, unul dintre cei mai mari producători de cupru ai lumii, a ezitat iniţial să dezvolte proiecte greenfield mari, însă şi-a schimbat abordarea recent. CEO-ul companiei, Gary Nagle, anticipează un “deficit uriaş“ de cupru, ce ar putea atinge 50 milioane de tone până în 2030. În timp ce în trecut oferta de cupru s-a ajustat rapid creşterii cererii, “de această dată lucrurile vor sta diferit”, potrivit lui Nagle.
Chiar şi acum, în pofida temerilor privind o recesiune mondială, balanţa dintre cerere şi ofertă este precară. Stocurile de cupru se menţin la minime record, echivalente cu doar câteva zile de consum mondial.
Potrivit International Copper Study Group, doar două mine majore au fost deschise în perioada 2017-2020. Construcţia de noi mine ar putea dura ani întregi.
În prezent, două proiecte greenfield, Kamoa Kakula din Congo dezvoltat de Ivanhoe Mines şi mina Quellaveco a Anglo American din Peru îşi cresc în prezent producţia, însă această creştere coincide cu probleme operaţionale la mine existente.
