Companiile chineze au investit peste 20 de miliarde de dolari în ţările din jurul Mării Roşii, în special în Egipt şi Arabia Saudită. De anul acesta, ambele ţări sunt membre ale BRICS, un club al celor mai influente economii emergente care la iniţiativa Chinei se extinde pentru a deveni o contragreutate la puterea economică şi financiară a Vestului, în special a SUA.
Peste jumătate din petrolul importat de China vine din Orientul Mijlociu, inclusiv din Iran, al cărui guvern îi susţine pe rebelii houthi, cei care prin atacurile lor perturbă transportul de mărfuri prin Marea Roşie. Iranul, un stat izolat internaţional şi care-şi exportă 90% din petrol către China, a devenit şi el membru al BRICS. Prin urmare, se poate spune că Beijingul are influenţă în regiune şi pe acest lucru a mizat consilierul pe teme de securitate naţională al SUA Jake Sullivan când a încercat să-l convingă pe şeful diplomaţiei chineze Wang Yi să ajute la restabilirea liniştii în Marea Roşie, o arteră importantă a comerţului mondial.
Însă Beijingul îşi vede responsabilităţile diferit, după cum scrie The Economist. Nu vrea să-şi arate muşchii în Orientul Mijlociu. China consideră că insecuritatea din regiune este o problemă creată de SUA. Se foloseşte de această oportunitate pentru a se promova ca solidară cu lumea arabă. Beijingului îi place să se prezinte ca o putere neutră care poate ajuta la răspândirea păcii. China nu trage gloanţe şi nu aruncă bombe, deşi are prezenţă militară permanentă chiar la intrarea în Marea Roşie, având o bază cu soldaţi în Djibouti. Ea vine cu acorduri comerciale, investiţii şi companii.
Dar în urma furtunilor produse de SUA. Spre exemplu, companiile chineze le înlocuiesc pe cele occidentale în proiectele de dezvoltare a unui supercâmp petrolifer din Irak. În fruntea lor stă PetroChina, o subsidiară a colosului China National Petroleum Corporation (CNPC). Este vorba de câmpul cunoscut ca West Qurna 1, unul dintre cele mai bogate în ţiţei din lume.
Compania chineză a ajuns în rolul principal după retragerea gigantului ExxonMobil şi a altor companii vestice. De altfel, în urma războaielor din Irak din primul deceniu al anilor 2000 în care SUA au avut rolul principal, nu companiile americane au avut cel mai mult de câştigat, ca afaceri, din industria petrolieră irakiană, ci companiile chineze, în special cele din sectorul serviciilor. Proiectul în care PetroChina este implicată în Irak poate face din acestă ţară al doilea producător de petrol ca mărime din lume, după SUA.
Iar influenţa companiilor chineze acolo a devenit atât de mare încât, pentru a o limita, guvernul irakian a intervenit blocând în ultimii ani câteva tranzacţii. La Belgrad, capitala Serbiei, semnele bombardamentelor din 1999, prin care NATO a forţat Iugoslavia să-şi retragă armata din Kosovo, au dispărut în cea mai mare parte. Au mai rămas câteva, doar foarte vizibile, cum sunt clădirile fostului sediu al ministerului apărării iugoslav.
Rolul lor este de aminti de acele bombardamente în care a fost lovită şi ambasada Chinei cu o rachetă de mare precizie, cel mai probabil un semnal dat guvernului lui Slobodan Milosevic să nu caute ajutor în străinătate. China este acum cel mai mare investitor străin al Serbiei. Iar preşedintele chinez Xi Jinping a fost descris de omologul sârb Aleksandar Vucic frate şi prieten al naţiunii sârbe. Acordul de referinţă care a catalizat creşterea investiţiilor chineze în Serbia a fost reprivatizarea oţelăriei Smederevo.
Fabrica a intrat sub administrarea guvernului sârb după ce grupul U.S. Steel s-a retras din acţionariat în 2012, cedând activele contra 1 dolar. Oţelăria a fost vândută companiei chineze HeSteel în 2016. Tranzacţia, de 42 de milioane de euro, a fost însoţită de promisiunea unor investiţii suplimentare de până la 300 de milioane de euro. Achiziţia nu numai că a reprezentat un angajament financiar semnificativ din partea Chinei, dar a avut şi o valoare simbolică doarece anunţarea sa a coincis cu vizita liderului chinez Xi Jinping în Serbia.
Acordul a fost emblematic pentru „prietenia de oţel“ înfloritoare dintre cele două ţări, deşi funcţionarea oţelăriei produce şi acum mari probleme legate de mediu, poluare şi sănătatea locuitorilor din vecinătate. Luna trecută, guvernul sârb a anunţat că în Serbia vor intra investiţii de două miliarde de euro din partea unor companii chineze pentru dezvoltarea energiei verzi.
Comparate cu alte investiţii făcute de China în străinătate, cele din Serbia par mici, dar nici economia sârbă nu este mare. Este poarta de intrare comercială şi politică a Chinei în Europa şi mai ales Balcani.
Spre comparaţie, Beijingul a convenit în 2021 să investească până la 400 de miliarde de dolari în Iran pe parcursul a 25 de ani în schimbul unul flux constant de petrol şi combustibil. Dar banii întârzie să vină şi la începutul anului Iranul chiar a oprit exporturile de petrol către China, cerând preţuri mai mari.
În Marea Roşie, rebelii houthti, susţinuţi de Iran, spun că atacă doar navele care au legătură cu Israelul sau vasele de război occidentale. Vapoarele comerciale încearcă să se protejeze de atacurile rebelilor prin afişarea unei legături cu China în sistemele lor automate de identificare - transpondere care sunt montate pe nave peste un anumit tonaj în călătoriile internaţionale.
Până la sfârşitul lunii ianuarie, peste 30 de nave pe zi care tranzitau Marea Roşie afişau o astfel de legătură, au descoperit analiştii de la Spire Global. La celălalt capăt al lumii, pentru Cuba, China este unul din cei mai mari parteneri comercali. Este şi investitor major, cu investiţii în puţuri de petrol, un port comercial, în industria farma şi în tehnologie.
