Statul elen s-a împrumutat peste posibilităţile sale încă dinainte să renunţe la moneda naţională, drahma, şi să adopte moneda unică în anul 2002. Primul default din Grecia s-a întâmplat în antichitate, în secolul IV Î.H., când 13 state greceşti s-au împrumutat de la templul Delos şi nu au mai putut înapoia datoria, templul pierzând 80% din credit. De atunci, Grecia s-a aflat de mai multe ori în incapacitate de plată şi a fost nevoită să restructureze datoriile publice. După ce a intrat în zona euro, cheltuielile publice au crescut în ritm alert, iar o serie de factori printre care neîncrederea pieţelor şi criza financiară mondială au adus statul în pragul falimentului.
- Cum, când şi de ce a apărut criza
Criza economică a Greciei a început în 2009, când noul guvern socialist al lui George Papandreou a constatat că datele economice fuseseră raportate greşit de-a lungul anilor pentru a facilita intrarea ţării în zona euro. Papandreou a estimat în octombrie 2009 că deficitul bugetar va fi dublu faţă de estimările anterioare, ajungând la 12% din Produsul Intern Brut. La puţin timp după acest anunţ, agenţia de evaluare financiară Fitch reducea calificativul Greciei de la A- la BBBĂ. Costurile de credit au început să spiraleze, iar celelalte agenţii de evaluare financiară au început să încadreze titlurile de stat elene la categoria junk.
Între anii 1999 şi 2007 salariile din sectorul public au urcat cu 50%, cu mult peste creşterile salariale din celelalte state din zona euro. În timp ce banii au "zburat" din cuferele guvernului, veniturile acestuia au fost secate de evaziunea fiscală înfloritoare, ignorată tacit de autorităţi în schimbul voturilor electoratului.
Criza greacă are la bază cinci motive principale: creşterea nesatisfăcătoare a PIB-ului, deficitul bugetar, datoria guvernamentală uriaşă, nerespectarea ţintelor buget şi credibilitatea deficitară a statisticilor. Astfel, atunci când a lovit criza economică globală, Grecia nu a fost pregătită să facă faţă situaţiei.
Ce s-a întâmplat în piaţă?
În momentul în care au constatat că Grecia ar putea avea probleme cu plata datoriilor, băncile au început să solicite dobânzi mai mari pentru titlurile de stat elene şi au devenit mai precaute în a împrumuta bani Atenei. În imposibilitatea de a mai obţine bani din piaţă pentru a-şi finanţa operaţiunile la costuri sustenabile, autorităţile elene au fost nevoite să apeleze la finanţare externă, miza fiind recăpătarea încrederii investitorilor şi băncilor pentru ca statul să se poată finanţa cu fonduri private. Pentru zona euro, miza era ca investitorii să nu vadă în Grecia un precedent şi să înceapă să îşi reducă expunerea pe alte ţări cu probleme.
Măsurile de austeritate şi planurile de salvare
La sfârşitul anului 2009, pe fondul retrogradării datoriei Greciei, premierul Papandreou a anunţat primul program de austeritate menit să reducă nivelul cheltuielilor publice, urmat la scurt timp, în ianuarie 2010, de noi măsuri de austeritate care includeau creşteri de taxe. Două luni mai târziu Papandreou anunţă al treilea val de majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli de 6,5 miliarde de dolari.
În mai 2010 teama de un posibil default al Greciei a determinat ţările din zona euro să acorde ţării primul pachet de salvare de 110 miliarde euro pentru a putea face faţă crizei. Ca parte a acordului de bailout, guvernul elen adoptă măsuri de austeritate şi mai dure, declanşând proteste şi greve din partea sindicatelor. În octombrie 2010 autorităţile majorează Taxa pe Valoare Adăugată, ca parte a noilor măsuri de austeritate.
În 2011 criza datoriilor din Grecia se adânceşte. În iulie liderii Uniunii Europene (UE) sunt de acord ca statul elen să primească 109 miliarde euro prin Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF). Cu toate acestea, două luni mai târziu agenţia de evaluare Moody's retrogradează opt bănci greceşti din cauza neîncrederii în capacitatea ţării de a-şi plăti creditorii, iar în octombrie 2011 reprezentanţii zonei euro au cerut băncilor să taie 50% din datoria Greciei.
La scurt timp nevoia unui nou bailout devine mai intensă, dar se înteţesc şi protestele antiausteritate din Grecia. Prin urmare, Papandreou anunţă organizarea unui referendum cu tema respectării reţetei austerităţii prescrise de creditori. Germania transformă referendumul într-un vot privind rămânerea Greciei în zona euro, iar Papandreou demisionează, pentru a face loc unui guvern de unitate naţională. În locul lui este numit ca premier interimar Lucas Papademos, tehnocrat şi fost guvernator al Băncii Centrale a Greciei.
Discuţiile dintre oficialii Greci şi creditorii privaţi din ianuarie anul acesta cu privire la amânarea scadenţei nu decurg bine, punând în pericol acordarea celui de-al doilea pachet de salvare din partea UE şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), stabilit la 130 miliarde euro, de care statul are nevoie pentru a evita default-ul în luna martie. În februarie, în pofida protestelor violente de pe străzile Atenei, parlamentul grec aprobă noi ajustări bugetare convenite cu Uniunea Europeană, aceasta fiind o condiţie pentru bailout-ul de 130 de miliarde de euro.
Luna trecută Grecia a ajuns la un acord cu creditorii din mediul privat prin care să reducă la jumătate datoria sa imensă. Aceasta este cea mai mare restructurare de datorie suverană din istorie.
Miniştrii de finanţe din UE au susţinut că acest acord era o condiţie pe care grecii trebuia să o îndeplinească înainte de semnarea celui de-al doilea plan de salvare.
Cine plăteşte pentru pachetele de salvare?
Teoretic, guvernele europene nu plătesc nimic pentru bailout-ul acordat Greciei, pentru că banii vin sub formă de împrumuturi. Sumele sunt împrumutate la o rată mică de dobândă, dar peste costurile de finanţare ale unor ţări precum Germania şi Franţa. Însă creditorii privaţi, cum ar fi băncile europene, vor pierde bani, deoarece, după cum s-a şi întâmplat, acestea au fost nevoite să renunţe la peste 50% din banii pe care îi datorează Grecia. Cu toate acestea, starea economică a Greciei s-a înrăutăţit atât de mult, încât este posibil ca restructurarea datoriei să nu fie suficientă pentru a reduce datoriile statului la un nivel pe care să şi-l poată permite pe termen lung.
George Papandreou, fostul premier elen: Grecia a fost un şoarece de laborator, un experiment.
- Ce cuprind măsurile de austeritate?
Liderii europeni sunt sceptici cu privire la capacitatea Greciei de a continua pe calea austerităţii şi din acest motiv au impus măsuri care se pot aplica simplu şi repede. Printre măsurile impuse de autorităţile internaţionale se numără: reducerea cheltuielilor de stat, tăierea pensiilor şi desfiinţarea a mii de locuri de muncă în sectorul de stat. De asemenea, Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI au cerut Greciei să îmbunătăţească competitivitatea economiei, în principal prin reducerea costurilor pentru mediul de afaceri din ţară. În plus, guvernul elen trebuie să flexibilizeze piaţa muncii, să scadă dramatic salariul minim pe economie şi să renunţe la "bonusurile de sărbători" care reprezintă de fapt două salarii în plus. O altă condiţie impusă de autorităţile internaţionale se referă la recapitalizarea băncilor, însă fără să afecteze independenţa managerială a acestora. De altfel, în recapitalizarea băncilor se duc o parte din fondurile de bailout.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
