Business Internaţional

Donald Trump, intre agonie si extaz

20.10.2004, 00:00 30



Numele lui Donald Trump este sinonim cu banii si graba care caracterizeaza New York-ul secolului XX. Nascut la New York, in 1946, inceputurile sale sunt legate de afacerea imobiliara a tatalui sau, pana in 1970 ajungand sa fie un adevarat om de afaceri in Manhattan, convingand guvernul si bancile sa ii finanteze planurile sale de dezvoltare. In anul 1982 a construit faimosul Trump Tower de pe Fifth Avenue si in curand a inceput afacerile cu cazinouri in New Jersey. In 1990 Trump s-a aflat pe punctul de a se prabusi. Dupa ce a acumulat o avere de miliarde, s-a vazut inglodat in datorii imense (companiile sale au raportat pierderi de 8,8 miliarde de dolari). Totusi a reusit sa se puna din nou pe picioare dupa ce a facut niste mutari inteligente in afaceri. Recent revista Forbes a estimat ca Trump valoreaza 1,4 miliarde de dolari.



In calitatea sa de presedinte al consiliului de administratie al organizatiei Trump, companie care are peste 18.000 de angajati, Donald este forta fenomenala din spatele ratei impresionante de crestere. Compania sa este cel mai mare operator hotelier din lume, acesta detinand hoteluri de lux precum Plaza Hotel, Trump Palace, Hotelul International Trump, Seven Springs Mansion si multe altele. Donald Trump a construit cel mai mare si mai luxos cazino-hotel din lume: Trump Taj Mahal.



Desi hotelurile si cazinourile au reprezentat odata o sursa importanta de profit, partea pe care acum o detine Trump, adica 56%, nu mai valoreaza decat 41 de milioane, scazand cu peste jumatate de miliard de dolari din 1996. Totusi acesta a gasit o cale profitabila. Conform unei intelegeri, compania ii acorda un bonus anual bazat pe castigurile acesteia inainte de deducerea dobanzilor, a taxelor, a deprecierii si a amortizarilor.



Exista o poveste care ilustreaza perfect o alta parte a lui Donald Trump, despre care nu se aud multe lucruri. Limuzina lui Trump s-a stricat intr-o noapte cand se intorcea din Atlantic City. Un mecanic somer a oprit, a reparat-o, dar a refuzat sa accepte sa fie platit. Se spune ca in ziua urmatoare sotia mecanicului a primit flori si un certificat care spunea ca ipoteca lor fusese achitata in totalitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO