Business Internaţional

Epoca de aur, cu avioane la scara si castiguri de miliarde de dolari, a fondurilor de hedging a luat sfarsit brusc

17.09.2008, 15:13 31

 Dar, in ultima perioada, chiar si acesti maestri ai unui univers in valoare de 2.000 de miliarde de dolari (1.400 de miliarde de euro) au avut parte de vremuri grele, cel putin dupa standardele lor, scrie International Herald Tribune.

Fondurile de hedging, acele vehicule misterioase de investitii destinate celor bogati si, mai nou, celor nu foarte bogati, ar trebui sa produca bani indiferent de evolutia pietelor. Cu toate acestea, multe dintre respectivele fonduri sunt inghitite de turbulentele actuale din lumea financiara.

Randamentul fondurilor este din ce in ce mai scazut si acelasi lucru se intampla cu primele si salariile semnificative primite de managerii acestora, ale caror averi au dus la redefinirea notiunilor de bogatie si la cresterea preturilor in toate domeniile, de la tablourile lui Picasso pana la apartamentele din New York.

Cateva din marile fonduri au avut probleme in ultimele saptamani, iar unele dintre prabusiri au fost chiar spectaculoase.

Desi multe fonduri opereaza inca la un nivel inalt, fondurile de hedging de clasa medie au pierdut mai bine de 4% anul acesta, conform Hedge Fund Research, ceea ce inseamna ca 2008 ar putea fi cel mai slab an din istorie.

Reducerea castigurilor din aceasta industrie are implicatii cu mult mai grave decat s-ar parea initial. In ultimul deceniu, dimensiunile acestei industrii au crescut de cinci ori dupa ce fondurile publice de pensii, fondurile private de pensii si fundatiile universitare au turnat miliarde de dolari in aceste vehicule de investitii, in speranta unor profituri spectaculoase.

Prelungirea crizei i-ar putea determina pe unii investitori sa-si revizuiasca investitiile sau sa ceara aplicarea unor comisioane mai mici in cazul managerilor. Acestia castiga anual comisioane de 2% din suma depusa si incaseaza 20% din orice profit obtinut. Aparitia unor probleme serioase in cadrul fondurilor de hedging ar putea atrage anchete guvernamentale din cauza cantitatii uriase de bani a fondurilor de pensii administrate de acestea.

"Toata lumea cauta un panaceu, toata lumea incearca sa gaseasca o cale rapida de a face bani si toata lumea se bazeaza pe aceste fonduri de hedging", a declarat Dan McAllister, trezorier si colector de taxe din districtul San Diego, a carui pensie a fost afectata de falimentul fondului de hedging Amaranth. "Poate ca este timpul sa fim putin mai precauti si sa privim lucrurile mai discret", a adaugat el.

Daca pana acum marile fonduri de hedging au avut parte de cresteri rapide, in timp ce multe fonduri mai mici dau faliment in fiecare an, problemele actuale au implicatii mult mai grave decat in trecut. Din ce in ce mai multe fonduri isi avertizeaza investitorii ca pietele au devenit mai greu de anticipat.

In plus, fondurile se confrunta cu o noua problema de cand bancile de pe Wall Street au redus sumele pe care sunt dispuse sa le imprumute acestor fonduri. Pentru fondurile de hedging este cu 5 pana la 10% mai greu sa faca imprumuturi la banci decat anul trecut, iar bancile sunt tot mai ezitante in oferirea de credite pe termen lung.

In ultimele saptamani, cateva fonduri au fost inchise, printre care si cel administrat de Ospraie Management, iar zvonurile cu privire la problemele avute de fonduri ca Atticus Capital au tulburat pietele internationale.

"Cred ca in sfarsit vedem ce sunt aceste fonduri de hedging in realitate", a declarat Robert Discolo, strateg-sef pentru fondurile de hedging la AIG Investments. "Si unele dintre ele chiar nu mai pot face bani intr-un mediu dificil", a adaugat el.

Multe fonduri se pregatesc deja pentru ce este mai rau. Managerii fondurilor se gandesc deja sa reduca bonusurile pentru angajati in luna decembrie, conform unui studiu Glocap, o firma de recrutare din domeniu.

"Acesta este probabil unul dintre cei mai slabi ani din punctul de vedere al performantelor fondurilor de hedging. Este o adevarata baie de sange", a declarat Adam Zoia, CEO la Glocap, a carui activitate de contorizare a bonificatiilor in cadrul fondurilor de hedging a inceput in 2001 si nu a inregistrat pana acum ani negativi.

Cel mai grav afectate sunt fondurile care pariaza pe fuziuni, pretul actiunilor unei companii, obligatiuni, dar si cele care au investit gresit pe piata petrolului. Numai cateva strategii functioneaza in crestere, cum ar fi fondurile macroeconomice si cele care pariaza impotriva actiunilor, conform Hedge Fund Research.

Cu toate acestea, managerii de fonduri de hedging castiga inca sume mari de bani in comparatie cu americanii de rand. Cei care au lucrat in cadrul unui fond de hedging intre doi si patru ani vor primi bonusuri de pana la 174.583 de dolari (122.917 euro), conform studiului Glocap. Angajatii fondurilor cu mai multa experienta vor putea primi pana la 393.333 de dolari (277.044 de euro).

Aceste cifre sunt insa cu 16, pana la 19% mai mici decat anul trecut.

Situatia s-ar putea inrautati, iar head-hunterii sunt cu ochii pe fondurile de hedging despre care se zvoneste ca ar avea probleme. Firma de recrutare Heidrick & Struggle are pe lista sa peste 100 de fonduri de hedging dintre care intre 50 si 80 vor da faliment in urmatoarele luni, conform declaratiilor lui Tom Holt, partener in cadrul companiei. De asemenea, el a declarat ca multi angajati ai fondurilor de hedging isi vor dori locuri de munca in alte domenii.

Cu cat industria ca un intreg se prabuseste, cu atat investitorii sunt mai ingrijorati de regulile care delimiteaza aceasta industrie.

Majoritatea fondurilor mari de pensii si investitorii institutionali au pus deja frana investitiilor in fondurile de hedging pentru anul acesta.

Totalul noilor investitii in fondurile de hedging pentru prima jumatate a anului a fost cu putin sub 30 de miliarde de dolari (21,15 miliarde de euro), cu mult sub cei 118 miliarde de dolari (83,2 miliarde de euro) adunati in prima jumatate a lui 2007, conform Hedge Fund Research.

"Nu stiu daca este pur si simplu o surpriza prea mare, dar investitorii sunt foarte surprinsi de faptul ca unii dintre managerii lor nu se descurca bine deloc", a declarat Christy Wood, CEO la CapitalZ, firma care strange investitii pentru noile fonduri de hedging.

Unii dintre tinerii care au ales sa lucreze in industria fondurilor de hedging se indoiesc acum de viitorul pozitiv al acesteia.

Jonathan Weiss a demisionat de la Glenview Capital, un mare fond de hedging din New York, in luna ianuarie, in ciuda primei foarte mari de anul trecut. El a declarat ca nu ii placea modul in care se dezvolta industria si cum aceasta se indeparta de radacinile sale antreprenoriale. Toti prietenii lui au crezut ca este nebun.

"M-au sunat sa ma intrebe de ce paraseam aceasta asa-zisa mina de aur", a declarat Weiss, in varsta de 28 de ani. "Pentru ca stiam ca nu este o mina de aur", a incheiat el.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO