Business Internaţional

Evan Williams, co-fondatorul Twitter, se va alătura clubului miliardarilor îmbogăţiţi de reţelele de socializare

Evan Williams, co-fondatorul Twitter, se va alătura...

Autor: Ştefan Stan

26.09.2013, 15:18 891

Evan Williams, co-fondatorul şi cel mai mare acţionar Twitter, ar putea deveni cel mai nou miliardar din domeniul high-tech, după listarea companiei la bursă, scrie Bloomberg.

Williams deţine 15% din acţiunile Twitter, o cotă mai mare decât celălalt co-fondator, Jack Dorsey, spun surse apropiate subiectului. Dorsey nu a dorit să dezvăluie cota de acţiuni pe care o are la companie.


Dacă Twitter va atinge o capitalizare de piaţă de peste 10,5 miliarde de dolari, cât este evaluată compania înainte de listarea la bursă, acţiunile lui Williams ar putea valora 1,5 miliarde de dolari. Participaţiei lui Dorsey în compania Twitter se apropie de un miliard de dolari.

Even s-a întâlnit cu Dorsey şi cu Biz Stone, ceilalţi co-fondatori ai Twitter, după ce Odeo, startup-ul creat de Williams în 2005, a dat faliment. Cei trei au creat un site care permitea tuturor să posteze mesaje de până la 140 de caractere. În prezent, Twitter are peste 200 de milioane de utilizatori.

Înainte de Twitter şi Odeo, Williams a deţinut site-ul Blogger, pe care l-a vândut companiei Google în 2003. 

Williams a fost CEO Twitter între 2008 şi 2010, anii cu cea mai mare creştere pentru reţeaua de socializare. În 2011, Evan a părăsit Twitter pentru a începe un nou startup, Medium, care este un serviciu online de publicare de articole.

După ce Facebook a fost listată la bursă anul trecut, au apărut cel puţin patru noi miliardari: co-fondatorii reţelei de socializare, Mark Zuckerberg, Dustin Moskovitz, Eduardo Saverin şi Sean Parker, fostul preşedinte al companiei. Un alt nou-venit în clubul miliardarilor este Reid Hoffman, co-fondator LinkedIn, care s-a îmbogăţit după ce compania sa a fost listată la bursă în 2011.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO