Business Internaţional

Falimentul MF Global trimite Wall Street pe minus

Autor: Marius Oncu

01.11.2011, 09:32 1073

Wall Street a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de luni, după ce falimentul firmei de brokeraj MF Global şi noi temeri legate de criza din Europa au lovit puternic cotaţiile din sectorul financiar, transmite Reuters.

Ca semn că problemele legate de datoriile suverane din Europa sunt departe de a se fi încheiat, randamentele obligaţiunilor italiene şi spaniole au crescut luni, determinând Banca Centrală Europeană să intervină prin achiziţii, în timp ce preţul acţiunilor băncilor europene au scăzut.

Firma de brokeraj MF Global a cerut protecţia legii falimentului în Statele Unite, fiind cea mai mare victimă din SUA a crizei datoriilor suverane din zona euro. Tranzacţiile cu acţiuni MF Global, firmă cu plasamente importante pe datoria suverană a Europei, au fost oprite de la tranzacţionare.

Cotaţiile din sectorul financiar au scăzut puternic, iar Morgan Stanley a pierdut cu 8,6%. Pierderile de luni marchează o inversare a euforiei de săptămâna trecută, când liderii europeni au anunţat un pachet de măsuri de stopare a crizei.

"Am început ziua cu noi întrebări despre Uniunea Europeană. Au fost întrebări serioase, după care a apărut MF Global. MF este o companie prezentă pe tot felul de pieţe, iar impactul falimentului este greu de evaluat", a spus Mark Grant, director operaţional la compania americană Southwest Securities.

Anunţul că Grecia va organiza un referendum neaşteptat în privinţa pachetului de ajutor financiar de la Uniunea Europeană a uimit investitorii şi a sporit incertitudinile.

Indicele Dow Jones a pierdut 2,26%, Standard & Poor's 500 a scăzut cu 2,47%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 1,93%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO