Războiul Israelului din Gaza, uciderea unui lider al Hamas în Liban şi cele două explozii care au omorât şi rănit zeci de oameni săptămâna aceasta în Iran, care susţine Hamas, cresc temerile de un conflict mai mare în Orientul Mijlociu. Într-un astfel de scenariu, unul dintre actorii principali va fi, probabil, Iranul, un stat care duce deja o formă incipientă de război economic cu Vestul.
Un oficial iranian a ameninţat că ţara sa va închide Marea Mediterană, iar rebelii Houthi din Yemen atacă nave comerciale care trec prin Marea Roşie, perturbând astfel lanţuri de aprovizionare şi ducând la creşterea preţurilor de transport. Aceste lucruri pot reîmprospăta cu energie valul de inflaţie care în Europa cu greu se lasă înfrânt. Rebelii Houthi sunt susţinuţi de autorităţile de la Teheran. Dar cât de puternic este Iranul? Şi pe cine are în spate?
Deoarece este vorba de un stat autoritar, cu presă şi instituţii controlate de liderii politici, informaţiile statistice oficiale trebuie privite cu multă reţinere. Însă în anumite cazuri acestea pot oferi repere. Potrivit agenţiei de ştiri iraniene Fararu, în decembrie inflaţia anualizată s-a situat la 40%. Dar indicatorul se învârte în jurul acestui nivel de circa şase ani, ceea ce înseamnă că Iranul se confruntă cu inflaţie cronică şi de durată.
În fiecare an din ultimii şase ani preţurile au crescut cu 40%. Printre cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la carnea roşie neprocesată. Un membru al parlamentului iranian a făcut recent observaţia că acest produs alimentar a dispărut de pe mesele a 35% din gospodării. În ceea ce priveşte rata şomajului, potrivit statisticii oficiale, aceasta a fost în toamnă de 7,6%, tendinţa fiind de scădere. Cu toate acestea, „indicele suferinţei“, un alt indicator al biroului naţional de statistică iranian, s-a dublat în ultimii şase ani şi a atins anul trecut cea mai ridicată cotă.
Indicatorul arată situaţia economică a iranianului de rând şi, potrivit Radio Europa Liberă, măsura în care economia iraniană a fost devastată de sancţiunile impuse de SUA pentru a descuraja Teheranul de la a-şi dezvolta programul nuclear. În 2018, când preşedintele de atunci al SUA Donald Trump şi-a retras ţara din acordul global cu Iranul privind acest program nuclear, indicele suferinţei era de 39%. Ca răspuns la declinul standardelor de viaţă, la creşterea prea lentă a salariilor, la lipsa de sprijin social, dar şi la atacurile asupra drepturilor şi libertăţilor omului – Iranul are o poliţie a moravurilor - iranieni din marile oraşe au ieşit în stradă să protesteze. Demonstraţiile au degenerat.
Problemele economice au creat şi instabilitate financiară, un rezultat fiind lichidarea a trei bănci în ultimele luni. Autorităţile dau vina pe instabilitatea din sistemul bancar pentru inflaţia uriaşă, potrivit Fararu. Instabilitatea financiară se reflectă puternic în cursul de schimb valutar. Cu un dolar american pot fi cumpăraţi în prezent 510.000 de riali, de două ori mai mulţi decât la mijlocul anului 2022 şi de 12 ori mai mulţi decât în 2018. Nu a ajutat faptul că Iranul şi-a majorat în ultimii ani exporturile de petrol. Sancţiunile fac ca tranzacţiile cu petrol iranian să fie riscante pe pieţele internaţionale.
China, principalul client, profită de acest lucru şi cumpără ţiţei din Iran la discounturi generoase. Exporturile de petrol s-au prăbuşit de la cota obişnuită de 2 milioane de barili pe zi la doar 300.000 de barili în 2019-2020, după ce SUA s-a retras din acordul nuclear. În prezent, exporturile se situează la 1,5 milioane de barili pe zi, dar la preţuri de 60 de dolari pe baril, referinţa Brent pentru piaţa internaţională fiind de aproape 80 de dolari pe baril. Criza economică este înrăutăţită şi de criza climatică.
Seceta este o problemă majoră. În primăvara anului trecut, Iranul şi Afganistanul chiar au intrat într-un mic conflict militar din cauza resurselor de apă. Iranul este pus în dezavantaj de construirea unui baraj pe cursul superior al râului Helmand de către talibani. Apa râului este importantă pentru supravieţuirea economică a provinciei Sistan-Baluchestan, cea mai săracă din Iran.
Douăzeci de ani de secetă şi de management defectuos al apei au făcut ca această resursă naturală să fie prea rară pentru a întreţine o agricultură sustenabilă. Lacul Urmia, cândva unul dintre cele mai mari din Orientul Mijlociu, era în 2019 aproape secat. Criza climatică s-a transformat într-o criză a migraţiei, ceea ce afectează agricultura şi economia. Numărul oficial de refugiaţi climatici este de circa 40.000 pe an. Cifra reală este probabil mai mare.
Unii oficiali au avertizat că multe părţi ale ţării vor deveni nelocuibile. În aceste condiţii, Iranul îşi extinde reţeaua de prieteni. BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud -, grupul unora dintre cele mai influente economii emergente, în care Iranul a intrat anul acesta, împreună cu Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Etiopia, este un exemplu.
Anul trecut, preşedintele iranian a discutat cu secretarul general al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai intrarea şi în acest grup. Ar fi un pas care întăreşte cooperarea strategică cu Rusia şi China pentru contrarea dominaţiei economice şi financiare globale a Occidentului. Organzaţia include şi state din Asia Centrală. De asemenea, în primăvara anului trecut, Iranul spera la un acord de comerţ liber cu Turcia care ar fi adus ţara mai aproape comercial de statele din Golf. Moscova a indicat recent că în viitorul apropiat Iranul va deveni membru al Uniunii Economice Eurasiatice, alternativa Rusiei la piaţa unică a Uniunii Europene.
