Frauda secolului

Lista cu victimele celei mai mari fraude din istorie abunda in banci europene de renume

15 dec 2008 Autor: Cristina Rosca

Sfarsitul saptamanii trecute a fost momentul in care s-a deconspirat ceea ce se estimeaza a fi cea mai mare frauda din istorie. Bernard Madoff, consilier de investitii, este cel care se pare ca sta in spatele acestei scheme Ponzi gigant.

Pe lista perdantilor, persoane fizice, fonduri de hedging sau institutii, care au avut de suferit de pe urma operatiunilor manageriate de Madoff se adauga permanent noi nume, scrie presa externa.

Royal Bank of Scotland (RBS) si Man Group sunt cele mai noi nume ce au iesit la suprafata, ele anuntand la inceputul saptamanii pierderi potentiale de 400 mil. lire sterline (448,5 mil. euro), respectiv 360 mil. dolari (278,3 mil. euro), ca urmare a relationarii cu Bernard Madoff si a implicarii in operatiunile coordonate de acesta.
Nici HSBC nu a scapat, pierderile pe care compania le-ar putea suferi din cauza piramidei financiate gigant ridicandu-se la aproximativ 1 mld. dolari (750 mil. euro).
Actiunile Man au coborat 1,7%, pana la 2,41 lire sterline (2,70 euro), iar cele ale HSBC au pierdut 1,5%, pana la 7,22 lire sterline (8,09 euro). RBS, banca ce a fost recapitalizata cu ajutorul guvernului Marii Britanii, a scapat de acest "blestem" si a inceput ziua in crestere cu 2,9%, pana la un pret de 57,7 penny (64,7 eurocenti) per actiune.
Institutia financiara elvetiana Reichmuth si-a anuntat o expunere de 385 mil. franci elvetieni (244 mil. euro) pe Bernard L Madoff Investment Securities si un alt fond de investitii operat de Madoff.
La sfarsitul saptamanii trecute, cel mai important creditor francez, BNP Paribas, a anuntat ca se asteapta ca activitatea investitionala a companiei lui Madoff sa ii fi provocat pierderi maxime in valoare de 350 mil. dolari (262 mil. euro). Banca spaniola Banco Santander a spus ca expunerea sa este de 17 mil. euro, iar clientii fondurilor sale de hedging risca sa piarda 2,3 mld. euro ca urmare a investitiilor realizate sub coordonarea lui Madoff.
Japonezii de la Nomura au estimat pierderile pe care le-ar putea suferi la 27,5 mld.yeni (229 mil. euro), insa au adaugat ca impactul pe care acestea l-ar putea avea asupra capitalului sau va fi limitat.
Oficialii BBVA, cea de-a doua banca din Spania ca marime, au declarat ca ea nu este direct afectata, insa clientii sai acumuleaza pierderi de pana la 300 mil. euro, iar operatiunile sale internationale pierd 30 mil. euro.
Banca franceza de investitii Natixis, cea care a avut cea mai slaba evolutie pe bursa anul acesta, a anuntat ca a investit 450 mil. euro din banii clientilor sai prin Bernard Madoff.
Cea de-a doua banca din Italia, UniCredit, si-a facut publica expunerea, anuntand pierderi de aproximativ 75 mil. euro.
Bramdean Alternatives, fond detinut de Nicola Horlick a investit 25 mil. dolari (18,7 mil. euro) in ceea ce s-a dovedit a fi doar o schema Ponzi gigant.
Despre Vincent Tchenguiz, magnatul cunoscut pentru afacerile sale in sectorul imobiliar si unul dintre cei mai bogati oameni din Marea Britanie, se spune ca ar fi investit 40 mil. lire sterline (30 mil. euro) prin Bramdean.
Fundatia caritabila americana Robert I. Lappin, ce sustine programe pentru evrei, a investit toate cele 8 mil. dolari (6 mil. euro) pe care le detinea in fondul de investitii controlat de Madoff. Persoana aflata in pozitia de conducere la Robert I. Lappin a declarat ca nu se asteapta ca aceasta fundatie sa supravietuiasca dupa ce se vor cunoaste toate detaliile acestei fraude. Alte persoane fizice instarite afectate de operatiunile frauduloase puse la cale de Bernard Madoff, consilier investitional, sunt Norman Braman, fostul proprietar al echipei americane de fotbal Philadelphia Eagles, Fred Wilpon, detinatorul echipei de baseball New York Mets si J. Erza Merkin, presedintele GMAC Financial Services.
Fondul de hedging Fairfield Greenwich Group ramane insa in fruntea perdantilor, dupa ce a anuntat ca valoarea investitiilor realizate in cooperare cu Madoff se ridica la 7,5 mld. dolari (5,6 mld. euro). Banque Benedict Hentsch Fairfield Partners, o banca elvetiana privata, a pus sub semnul riscului 47,5 mil. dolari (35,6 mil. euro) din banii clientilor sai.
Procurorii si organele de reglementare din Statele Unite l-au acuzat pe Bernard Madoff, in varsta de 70 de ani, fost presedinte al bursei Nasdaq, si ca ar fi fost cel care a planuit prin intermediul companiei sale de consiliere investitionala o frauda estimata la 50 mld. dolari.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.12.2008

 
Cuvinte cheie:
fraude
, banci europene
, victime
, Bernard Madoff
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide