Business Internaţional

Morgan Stanley trebuie sa scoata din buzunar peste 600 mil. dolari

18.05.2005, 18:54 16

Morgan Stanley a suferit o lovitura severa cand un juriu din Florida a decis sa acorde daune in valoare de 604 milioane de dolari (478 mil. euro) magnatului Ronald O. Perelman, relateaza The New York Times.

El a sustinut ca banca de investitii l-a inselat intr-o afacere din anul 1998.

Verdictul vine intr-un moment nepotrivit pentru companie, care se zbate sa depaseasca o campanie dura de inlaturare a directorului executiv Philip J. Purcell. Situatia s-ar putea inrautati in cazul in care juriul va accepta cererea avocatilor lui Perelman si-i va acorda acestuia despagubiri in valoare totala de 2,4 miliarde de dolari (1,9 mld. euro). Decizia, la care se va face apel, i-a determinat pe unii analisti sa anticipeze ca partile ar putea ajunge totusi la o intelegere.

Pentru Morgan Stanley procesul a reprezentat o lovitura si a fost folosit de opt fosti directori care au cerut divizarea bancii. Directorii disidenti, alaturi de alti critici, spun ca infrangerea vine pe fondul atitudinii de incapatanare, chiar sfidare, pe care Purcell si Donald G. Kempf, consilierul si vechiul prieten al actualului director executiv, o adopta fata de reprezentantii puterii juridice si fata de acuzatori.

Din punct de vedere financiar, compania este capabila sa faca fata unor posibile amenzi de 2,4 miliarde de dolari. Morgan Stanley a obtinut, anul trecut, un profit de 4,5 miliarde de dolari (3,6 mld. euro) si a constituit provizioane de 360 de milioane de dolari (285 mil. euro) pentru acest proces. Reprezentantii companiei au spus ca au mai multe motive pentru a face apel.

"Verdictul, chiar daca este dezamagitor, nu este surprinzator, avand in vedere maniera in care judecatorul a condus procesul. Departe de a lua parte la frauda din ''98, Morgan Stanley a fost o victima a acelei fraude, pierzand 300 de milioane de dolari cand Sunbeam a intrat in faliment", a declarat banca intr-un comunicat de presa.

stelian.vezentan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO