Business Internaţional

Octombrie, luna marilor crahuri bursiere, a început cu agitaţie pe pieţe

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Roxana Pricop

06.10.2014, 00:07 1486

Octombrie, lună de al cărei nume sunt legate cele mai mari crahuri bursiere din istorie, din 1929, 1987 şi 2008, a început cu agitaţie pe pieţele financiare.

Toţi ochii investitorilor sunt acum aţintiţi asupra evoluţiei dolarului care s-a apreciat cu aproape cu 10% faţă de euro în acest an şi asupra băncii centrale americane care ar putea creşte dobânda de referinţă, aflată de cinci ani la aproape zero, drept reacţie la creşterea peste aşteptări a economiei americane.

O creştere a dobânzii de referinţă de către SUA ar putea cauza retrageri de capital de pe pieţele emergente - folosite până recent drept adăpost de fondurile de investiţii la dobânzile mici de pe pieţele dezvoltate.

Acum un dolar este cotat la 1,25 euro, însă banca britanică Barclays se aşteaptă la o cotaţie de 1,1 euro pentru următoarele 12 luni, semnalizând astfel o accelerare a deprecierii monedei europene, fenomen care va ajuta economia şi exporturile din zona euro care nu dau încă semne de revenire. La Bucureşti, leul s-a apreciat cu 1,34% faţă de euro în acest an.

Cel mai important reper pentru pieţele financiare îl reprezintă intenţiile băncii centrale americane. Mai exact, când anume va efectua Rezerva Federală prima creştere a dobânzii-cheie din SUA. Pe 29 octombrie, banca centrală a Americii este aşteptată să anunţe încheierea politicii de relaxare monetară.

Bursele lumii au început luna octombrie cu scăderi, după ce în vara acestui an au atins maxime istorice. Indicele american S&P 500 are un minus de 0,25% în primele zile ale lunii, indicele DAX a scăzut cu aproape 3%, iar bursa din Italia are un minus de 3,5%. La Bucureşti, bursa a debutat cu o scădere de 0,23%, însă are un avans de aproape 12% de la începutul anului. Bursa de la Bucureşti stă mai bine decât  bursele din regiune. Bursa din Polonia are un avans de 1,8% în acest an, în timp ce bursa din Ungaria a scăzut cu 3,7%, iar bursa din Cehia are un minus de peste 1%. Bursa din Bulgaria are sub cel al bursei locale, de circa 9%, însă mult temperat faţă de începutul anului când avea o creştere de peste 20% care o plasa atunci pe primele locuri în lume.

În acest an investitorii au în luna octombrie o listă mai lungă de „de­moni“ de înfruntat: de la schimbarea po­liticii monetare a Fed, banca centrală a SUA, şi încetinirea creşterii eco­no­mice la riscurile geopolitice din Ucraina şi Hong-Kong. Crahul bursier din 2008 a avut un impact puternic pe bursa de la Bucureşti, care nici azi, după şase ani, nu a recuperat pierderile. Pe de altă parte, bursele mature, din SUA şi Germania, sunt la maxime istorice. Un alt eveniment care a generat tensiuni pe pieţele financiare a fost lipsa de detalii privind achiziţiile de obligaţiuni ale Băncii Centrale Europene. Joi, 2 octombrie, Banca Centrală Europeană a anunţat că va menţine neschimbată politica monetară la nivelul minim record de 0,05%, decizie anticipată de analiştii economici şi investitori, însă nu a dat prea multe detalii privind planul de relaxare monetară prin care vrea să cumpere obligaţiuni din piaţă pentru a revigora economia zonei euro. Insuficientele detalii cu privire la viitoarele mişcări ale BCE au tensionat investitorii.

De asemenea, analiştii se aşteaptă ca aurul să-şi continue declinul, putând testa pragul de 1.000 dolari/uncie. O uncie este echivalentă cu 31 de grame. În prezent, aurul se tranzacţionează la 1.192 dolari/uncie, trecând astfel pe minus faţă de cotaţia de la începutul anului. Conflictul din Ucraina a urcat aurul până la un maxim de 1.385 de dolari în luna martie, unii analiştii pierzând astfel speranţa că anul 2014 ar putea coincide cu o revenire a aurului. În 2013, aurul a raportat o scădere de 27% a cotaţiei. Prăbuşirea cotaţiei aurului de anul trecut, care a pus astfel capăt unui raliu care a durat 12 ani consecutivi, a fost cauzată de vânzările făcute de investitorii internaţionali care s-au temut că era stimulilor financiari pompaţi de banca centrală americană Fed se apropie de sfârşit, dar şi de transferul banilor pe pieţele de acţiuni aflate la maxime istorice în 2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO