Optimism: economia germană îşi va continua creşterea susţinută în 2018 în pofida încetinirii din T1 şi scăderii încrederii

25 apr 2018 Autor: Catalina Apostoiu

Perspectivele de creştere ale celei mai mari economii europene pentru 2018 rămân solide în pofida unei evoluţii relativ mai slabe înregistrate în primele trei luni ale acestui an, se arată în raportul lunar al băncii centrale germane (Bundesbank).

Deşi încă duduie, economia germană a încetinit vizibil în primul trimestru al acestui an pe fondul grevelor lansate de sindicate şi unei epidemii de gripă, se mai arată în raportul Bundesbank, potrivit Handelsblatt.

În pofida creşterii mai slabe din T1, estimările pentru companiile din industrie şi construcţii pe baza comenzilor rămân foarte bune.

Biroul federal de statistică va publica date mai detaliate privitoare la primul trimestru la începutul lunii mai.

Între timp, indicele PMI pentru companiile din sectorul industrial şi al serviciilor din Germania a înregistrat o creştere surprinzătoare în aprilie, de 0,2 puncte, până la 55,3 puncte.

„Scăderile din februarie şi martie au fost astfel anulate“, a declarant Phil Smith, economist la Markit. Markit a pus creşterea modestă a comenzilor noi pe seama aprecierii recente a monedei unice europene.

Şi alte organisme din cadrul industriei s-au declarat optimiste cu privire la viitor.

„În cel de-al nouălea an de creştere consecutivă, economia este în continuare într-o formă robustă“, a declarat Dieter Kempf, preşedinte al Federaţiei Industriilor Germane (BDI). BDI a anticipat o creştere a PIB-ului de 2,25% pentru 2018, cea mai ridicată rată anuală de expansiune din 2011.

Totuşi, Kempf avertizează că unele companii reprezentate de BDI sunt din ce în ce mai „împovărate de obstacolele existente în calea creşterii“, incluzând un deficit al forţei de muncă calificate şi stimulente insuficiente pentru investiţiile private. Carl Martin Welcker, preşedinte al Asociaţiei Industriei Ingineriei Mecanice (VDMA), a evidenţiat nivelul ridicat al comenzilor din industria sa, spunând că se aşteaptă la o creştere mai amplă a exporturilor.

Welcker a evidenţiat totuşi şi riscul pus de escaladarea conflictelor comerciale la nivel mondial, risc menţionat şi de reprezentanţii altor industrii.

Încrederea sectorului de business german a continuat să scadă în luna aprilie, în condiţiile în care temerile companiilor privitoare la un posibil război mondial au coincis cu datele mai fragile pe primul trimestru, potrivit Bloomberg.

Indicele institutului Ifo a scăzut la 102,1 de la 103,3 în martie, marcând cea de-a cincea lună consecutivă de declin. Economiştii Bloomberg anticipaseră un nivel de 102,8.

 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.04.2018

 
Cuvinte cheie:
crestere
, germania
, continuare
, economia germana
, incetinire
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide