Business Internaţional

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy se înţelege bine cu Hu Jintao. Rămâne de văzut cum arată o salvare "made in China"

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a vorbit cu preşedintele chinez Hu Jintao despre criza datoriilor

Autor: Adrian Voicu

27.10.2011, 18:08 592

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a avut joi o convorbire telefonică cu preşedintele chinez Hu Jintao pentru a-l anunţa cu privire la concluziile summitului privind criza datoriilor şi pentru a discuta despre summitul G20 care va avea loc în Franţa, informează Monsters and Critics.

În timpul convorbirii s-a discutat despre principalele priorităţi ale summitului de la 3-4 noiembrie şi s-a convenit asupra "cooperării apropiate astfel încât G20 să ofere o contribuţie decisivă în favoarea unei creşteri economice şi stabilităţi globale", se arată în comunicatul preşedinţiei franceze.

După discuţiile de la Bruxelles, liderii zonei euro au ajuns la concluzia că este necesară creşterea fondurilor alocate salvării blocului din criza datoriilor şi renunţarea din partea băncilor europene la 50% din datoriile Greciei.

În ciuda discuţiei preşedintelui francez cu omologul chinez, liderii europeni încă sunt divizaţi în privinţa acceptării banilor Chinei în fondul european de stabilitate financiara (EFSF). Mai mulţi politicieni francezi şi exprimat opoziţia faţă de această idee.

Michel Sapin, membru în principalul partid de opoziţie francez, a atenţionat asupra pericolului ca zona euro să se ducă "cu mâna întinsă" în China.

Eva Joly, candidat la preşedinţie din partea mişcării ecologiste din Franţa, a atenţionat asupra "vânzării Europei bucată cu bucată către China".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO