Business Internaţional

Răsturnare de situaţie în ancheta morţii unui geniu al muzicii: Autorităţile ar putea redeschide ancheta

Răsturnare de situaţie în ancheta morţii unui geniu...

Autor: Ana Obretin, Mediafax

23.03.2018, 15:01 25274

Procuratura din Minneapolis, SUA, ar putea redeschide ancheta asupra morţii cântăreţului american Prince, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată "în viitorul apropiat", potrivit public.fr.

Procurorul şef a declarat că examinează rapoartele încheiate în timpul anchetei iniţiale asupra morţii lui Prince şi că va lua curând o decizie asupra unor posibile acuzaţii, potrivit site-ului de ştiri american Page Six.

Decizia ar fi avut la bază o reevaluare a rezultatelor autopsiei, care, pentru moment, sunt confidenţiale. Doar rudele apropiate ale artistului au acces la acest raport, dar ele nu pot vorbi public despre subiect din cauză că ar încălca regulile de confidenţialitate.

O audiere la care vor participa şi membrii familiei lui Prince a fost stabilită pentru săptămâna viitoare.

Prince a murit pe 21 aprilie 2016, la vârsta de 57 de ani, din cauza unei supradoze accidentale de fentanil.

Prince Rogers Nelson, cunoscut sub numele de scenă Prince, născut pe 7 iunie 1958, a fost un cântăreţ, compozitor, actor şi multiinstrumentalist. Prince a fost recunoscut de întreaga lume pentru inovaţiile aduse în industria muzicii, dar şi pentru munca sa eclectică, prezenţa scenică excentrică şi stilul vocal unic. A fost văzut ca un pioner al "sunetului Minneapolis". Muzica sa îmbina genurile rock, R&B, soul, funk, hip hop, disco, psychedelia, jazz şi pop.

Albumul din 1979, care îi poartă numele, a fost premiat cu un disc de platină, iar materialul discografic "Purple Rain" şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial.

Un compozitor prolific, în anii 1980, Prince a compus şi produs melodii, deseori fără a-şi semna munca cu propriul nume, ci cu pseudonime.

Prince a vândut peste 100 de milioane de albume în toată lumea şi a câştigat opt premii Grammy, un Glob de Aur şi un Oscar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO