Business Internaţional

România, Bulgaria şi Grecia vor lua măsuri pentru a spori cooperarea în domeniul apărării

România, Bulgaria şi Grecia vor lua măsuri pentru a...

Autor: Raluca Manga

19.04.2016, 13:59 170

Întâlnirea a fost organizată la iniţiativa ministrului bulgar al Apărării, Nikolai Nenchev, iar la discuţii au mai participat ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc şi omologul său grec, Panos Kammenos.

În timpul reuniunii, care a avut loc în cadrul Consiliului pentru Afaceri Externe ale UE, miniştrii Apărării din cele trei state au convenit asupra nevoii de intensificare a cooperării şi a comunicării la toate nivelurile, a informat biroul de presă al Ministerului bulgar al Apărării.

Ei au discutat chestiuni privind criza migraţiei şi probleme din cadrul structurii de securitate. Aceştia au mai convenit asupra nevoii unor acţiuni comune în faţa fluxului de refugiaţi.

Fiecare reprezentant al celor trei state şi-a exprimat dorinţa de a se implica mai mult în problemele vecinilor. Aceştia au stabilit că măsuri concrete pentru a spori cooperarea vor fi discutate începând cu săptămâna viitoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO