Business Internaţional

Rusia a devenit mai agresivă faţă de NATO după victoria lui Donald Trump în SUA

Rusia a devenit mai agresivă faţă de NATO după...

Autor: Mihai Draghici

16.02.2017, 16:26 157

"Dacă observăm comportamentul Rusiei după alegerile din Statele Unite, au sporit încet tensiunile; comportamentul a devenit mai agresiv, inclusiv din punctul de vedere al încălcării reglementărilor internaţionale", a afirmat Ţahkna, citat de site-ul agenţiei Bloomberg.

"Acum ni se testează limitele. Sper că nu se va ajunge la apariţia unor noi zone de conflict. De aceea, Alianţa Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită", a subliniat ministrul eston al Apărării.

La rândul său, preşedintele Vladimir Putin a acuzat că Alianţa Nord-Atlantică încearcă să atragă Rusia într-o confruntare militară, prin acţiuni "provocatoare". "Alianţa Nord-Atlantică a asumat misiunea oficială de a limita activităţile Rusiei. În acest scop, NATO a continuat să se extindă, iar acum pare să fi găsit un nou motiv serios pentru a justifica extinderea, astfel că s-a accelerat procesul mobilizării forţelor convenţionale şi strategice dincolo de frontierele statelor membre", a adăugat Vladimir Putin. "Alianţa Nord-Atlantică ne provoacă în mod constant, cu scopul de a ne atrage într-o confruntare. Există încercări de ingerinţe în afacerile noastre interne în scopul destabilizării situaţiei sociale şi politice din Rusia", a atras atenţia liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin consideră că, la summitul NATO organizat în 2016 la Varşovia, "Rusia a fost declarată principala ameninţare la adresa securităţii Alianţei Nord-Atlantice pentru prima dată după 1989".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO