Business Internaţional

Seghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Oponenţii lui Trump îl împiedică pe acesta să ajungă la un acord cu Rusia

Seghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Oponenţii lui...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

08.11.2017, 14:27 84

"Preşedintele Trump este împiedicat să-şi exercite puterile prezidenţiale, în mod particular privind cooperarea în domeniul securităţii cibernetice cu noi", a declarat Lavrov după ce a fost întrebat în legătură cu soliditatea acordurilor care ar putea fi negociate între liderii Rusei şi SUA.

"La Hamburg a fost discutată posibilitatea reluării cooperării pentru a preveni infracţionalitatea cibernetică. Preşedintele Trump a considerat această propunere foarte promiţătoare. Totuşi, Congresul s-a arătat indignat - cum poate coopera Casa Albă cu ruşii care s-au implicat în domeniul în cauză, adică securitatea cibernetică a SUA, spărgând serverele Partidului Democrat".

"Din acest motiv, desigur, putem ajunge la acorduri, însă, din păcate, imediat devin elemente ale confruntării politice interne, jocurilor politice interne cu scopul de a face cât mai dificilă viaţa şi mandatul preşedintelui Trump", a adăugat Lavrov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO