Este foarte bine că Bucureştiul a organizat Congresul Partidului Popular European, ramura politică din care face parte PNL, pentru că prin astfel de evenimente vizibilitatea României creşte şi toată lumea are de câştigat, inclusiv turismul.
Însă este izbitor că în astfel de reuniuni la nivel foarte înalt România nu reuşeşte să-şi pună pe masă propriile obiective şi să aibă un centru coordonator care să dea misiuni liderilor locali pentru îndeplinirea acestora.
Este bine că avem hoteluri pline, că 2.000 de înalţi demnitari occidentali au ajuns în cea mai de la est capitală a unei ţări a UE, însă aceste reuniuni au miză mult mai mare decât cele câteva zeci de milioane de euro cheltuite cu această ocazie.
Aşa hulită cum este pentru că a făcut pasul la ofsaid faţă de poziţia UE în războiul din Ucraina, Ungaria este de exemplu mult mai vizibilă decât România la nivel internaţional şi în marile ziare occidentale, cu toate că economia, populaţia şi suprafaţa sa sunt la jumătate faţă de cele ale României.
Diplomaţia înseamnă schimb - îţi dau, îmi dai – pe dosare pornind de stabilirea unor agenţii ale UE, includerea în lanţurile de valoare adăugată de înaltă tehnologie precum construcţia avioanelor Airbus, accesul la noile tehnologii de transport feroviar de mare viteză de care dispun ţări ca Franţa sau Spania sau finanţări ieftine pe termen lung pentru obiective de infrastructură.
Cele trei obiective pentru care premierul Marcel Ciolacu garantează că vor fi îndeplinite până în 2025: aderarea la Schengen, scoaterea vizelor pentru Statele Unite şi aderarea la OECD sunt bune, dar sunt doar instrumente pentru dezvoltarea de care are nevoie România.
Misiunea nr. 1 a liderilor unei ţări aflate în top trei la producţia de petrol şi gaze în UE şi de grâu, porumb şi floarea-soarelui este atragerea şi impulsionarea investiţiilor în capacităţi locale de procesare pentru a pune valoare adăugată peste materia primă.
Absorbţia de know-how, investiţiile de anvergură care să ofere posibilitatea saltului tehnologic în stare să ducă în următorii 10 de ani România de la 20.000 euro PIB per capita la 30.000 euro PIB per capita nu vin de la sine, ci este necesar să fie negociate.
Creşterea prezenţei în lanţurile de valoare precum reţeaua Airbus poate fi unul din obiective. Airbus, care are întreprinderi în Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania, este un business de 65 mld. euro, 126.000 de angagajţi şi a vândut 735 de avioane în 2023, faţă de 661 în 2022. Premium Aerotec Industry Ghimbav, care livrează componente pentru Airbus, are afaceri de 100 milioane de euro şi 900 de angajaţi, ceea ce pentru o ţară aflată pe locul şase ca suprafaţă şi populaţie în UE este puţin.
Plus, în condiţiile în care finanţarea comercială este la niveluri record, cu dobânzi de 6-7% la dolar şi euro pentru scadenţele pe 15-20 de ani, accesul la credite ieftine pe termen lung pentru proiecte strategice precum reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, o cale ferată de mare viteză Iaşi-Bucureşti sau extinderea portului Constanţa ar trebui să fie pe masa de negociere.
Relaţiile diplomatice transpuse în acorduri comerciale şi de investiţii sunt cele cu adevărat folositoare. Degeaba stai la masă cu liderii lumii dacă nu ai un câştig din asta. Istoria marilor întâlniri şi negocieri între liderii marilor puteri este o istorie a conflictului între interese contrare şi a compromisurilor.
Noi ce vrem de fapt? Ştim ce vrem? Schengen, vize, OECD... sunt bune. Dar interesele noastre economice care sunt? Ce vrem în energie, ce vrem în industrie, ce vrem în agrobusiness şi de la cine? Care este interesul naţional al României? Unde suntem şi unde vrem să ajungem?
Fără obiective asumate, fără planuri de execuţie şi resurse identificate ne vom trezi în fiecare an că iar am depăşit deficitul bugetar, că datoria publică şi cea externă depăşesc nivelurile de alarmă, dar fără să ştim practic pentru ce. Dacă ai un plan, ştii pentru ce te îndatorezi şi ai soluţii. Atunci ştii şi de ce stai la masă şi ce să îi ceri preşedintei Comisiei Europene. Că altfel normal că îţi transmite că eşti cel mai mare „europenist” dacă eşti în stare doar să o aplauzi fără să îi ceri nimic pentru poporul tău.
