Business Internaţional

Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro pentru plata gazelor ruseşti

Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde...

Autor: Anca Dumitrescu

21.10.2014, 19:21 94

Această cerere trebuie să fie analizată în timpul consultărilor cu FMI şi autorităţile ucrainene, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Simon O'Connor, în timp ce la Bruxelles continuă o întâlnire UE-Ucraina-Rusia, pentru garantarea aprovizionării Ucrainei şi Europei cu gaze, în timpul iernii.

"Comisia va face o propunere Parlamentului European şi Consiliului, în baza acestei analize, şi rămâne angajată în susţinerea Ucrainei", a spus O'Connor.

Autorităţile de la Kiev şi Moscova discută, cu ajutorul UE, un acord interimar care prevede plata de către Ucraina a unor facturi restante de 3,1 miliarde de dolari grupului rus Gazprom, din care 2 miliarde de dolari înainte de sfârşitul lunii octombrie.

La negocieri participă comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, ministrul rus al Energiei Alexandr Novak şi omologul ucrainean Iuri Prodan.

Pentru a facilita acordul, preşedinţii celor două state, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, au cerut vineri UE să ajute Kievul să depăşească dificultăţile financiare.

Uniunea Europeană şi FMI au aprobat deja Ucrainei o finanţare de 17 miliarde de euro, din care 11 miliarde de euro din partea UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO