Business Internaţional

UE va reacţiona simetric la tarife impuse de Administraţia Donald Trump la importurile de oţel

UE va reacţiona simetric la tarife impuse de...

Autor: Mihai Draghici

19.07.2017, 21:11 104

Invocând o măsură legislativă din perioada Războiului Rece, preşedintele Donald Trump a dispus analizarea posibilităţii de impunere a unor tarife suplimentare şi cote în cazul importurilor de oţel, dacă acestea ameninţă securitatea naţională a SUA.

Iniţiativa a fost criticată dur de diplomaţi, care au avertizat că există riscul atragerii de măsuri de retorsiune.

Contestarea planului la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) ar dura câţiva ani. Oricum, OMC permite impunerea unei clauze de siguranţă în cazul importurilor, însă doar în circumstanţe speciale.

"Înţelegem direcţia spre care se îndreaptă Statele Unite. Vor să facă acest lucru", a declarat un avocat de la Bruxelles specializat în drept comercial.

Un funcţionar din cadrul Uniunii Europene a explicat că o acţiune de contestare a măsurilor la Organizaţia Mondială a Comerţului probabil ar fi soluţionată în trei ani. "Dar pot spune că oficialii europeni examinează activ cazul şi, da, avem modalităţi de a răspunde mult mai rapid decât în trei ani", a spus funcţionarul UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO