Business Internaţional

Vicepreşedintele SUA în vizită la greci: "V-am adus sute de milioane de dolari ajutor! Nu chiar, era o glumă"

Vicepreşedintele SUA în vizită la greci: "V-am adus sute de milioane de dolari ajutor! Nu chiar, era o glumă"

Autor: Vlad Popescu

05.12.2011, 14:11 1417

Vicepreşedintele SUA Joe Biden, aflat în vizită la Atena, a glumit că Washingtonul ar putea aduce "mulţi bani" pentru a ajuta Grecia să depăşească criza financiară, transmite Reuters.

În timpul întâlnirii cu preşedintele elen Karolos Papoulias, Biden l-a prezentat pe un membru al delegaţiei sale: "Acest om reprezintă Departamentul Trezoreriei. A adus sute de milioane de dolari".

Comentariul a stârnit râsete din partea oficialilor greci şi americani.

La conferinţa de presă susţinută înainte de întâlnirea cu premierul Lucas Papademos, Biden a declarat că Statele Unite vor susţine Grecia "în aceste vremuri dificile", fără a preciza măsuri concrete de ajutor.

"Suntem pregătiţi să ajutăm cum putem", a arătat oficialul american.

Papademos s-a arătat încrezător că Atena poate conta pe sprijinul SUA.

Liderii europeni se vor reuni vienri la Bruxelles la un summit UE considerat de importanţă crucială pentru viitorul zonei euro. Europa ar putea apela la Fondul Monetar Internaţional pentu atragerea de fonduri de urgenţă.

Un oficial al Trezoreriei SUA a declarat săptămâna trecută că Washingtonul nu intenţionează să împrumute FMI şi consideră că resursele instituţiei sunt adecvate.

Întrebat care este mesajul său pentru Europa, Biden a spus: "Rezistaţi!".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO