Business Internaţional

Votarea pe iPad: proiect pilot în SUA, care ar putea revoluţiona sistemul electoral

Votarea pe iPad: proiect pilot în SUA, care ar putea revoluţiona sistemul electoral

Autor: Alexandru Matei

08.11.2011, 12:32 393

Rezidenţii câtorva regiuni ale statului Oregon vor vota prin intermediul iPad-ului într-un vot special ce va fi organizat astăzi, scrie BBC News.

Procesul, care are scopul de a face procedura de vot mai uşoară pentru persoanele cu handicap, face parte dintr-un program-pilot care se va desfăşura în cinci regiuni din statul Oregon. Prin acest vot va fi nominalizat înlocuitorul lui David Wu în Camera Reprezentanţilor după ce acesta a demisionat din cauza unui scandal sexual.

În timpul votului, agenţii electorali vor merge în teritoriu având iPad-uri şi imprimante portabile. Votul nu se va desfăşura efectiv pe iPad, ci va fi folosit un soft dezvoltat de comisia electorală a statului Oregon, după care va fi tipărit un formular care va fi trimis prin poştă biroului electoral.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO