Business Internaţional

Wolfgang Schaeuble, mentorul lui Merkel, vizează şefia Eurogroup

Wolfgang Schaeuble, mentorul lui Merkel, vizează şefia Eurogroup

Foto AFP

Autor: Andrei Cîrchelan

15.05.2012, 00:03 335

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a indicat că este interesat de preluarea preşedinţiei Eurogroup, grupul miniştrilor de finanţe din zona euro.

În contextul în care Germania pierde teren în ofensiva pentru impunerea austerităţii, el a asigurat că sti­mularea economiei nu exclude dis­ciplina bugetară, scrie presa interna­ţională.

Până de curând, Schaeuble sus­ţinea, referindu-se la situaţia din Grecia, că elenii nu au o soluţie uşoară pentru a ieşi din criză şi trebuie să menţină austeritatea, altfel riscă să pă­răsească zona euro.

Revenirea Greciei la drahmă ar avea multe efecte negative şi pentru zona euro şi pentru Grecia, însă Europa e "pregătită" pentru un astfel de sce­na­riu, a spus Schaeuble.

Acum, Schauble susţine că austeritatea şi măsurile pentru creştere economică sunt complementare "se susţin reciproc", iar membrii zonei euro "trebuie să îşi menţină sau să îşi amelioreze competitivitatea în raport cu restul lumii". Germaniei i s-a cerut în mai multe rânduri, de foruri in­ternaţionale, să îşi reducă din competitivitate pentru a le permite şi celorlalte ţări europene să concureze pe piaţă.

"O creştere puternică aşezată pe baze solide nu intră, în niciun caz, în contradicţie cu austeritatea bugetară, amânată de prea mult timp. Din contră, aceste noţiuni se sprijină reciproc", a afirmat Schaeuble.

Dacă ajunge să conducă şedinţele Eurogroup, Schaeuble ar putea deveni coordonatorul politicii financiare în zona euro, în condiţiile în care la întâlniri participă şi preşedintele Băncii Centrale Europene şi comisarul european pentru afaceri economice şi monetare.

Actualul preşedinte al Eurogroup este Jean-Claude Juncker, al cărui mandat expiră în iunie. Juncker a declarat că nu intenţionează să can­dideze pentru un nou mandat.

"Ca ministru german al finanţelor sunt deja puternic implicat (în politica financiară a zonei euro)", a declarat Schaeuble recent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO