Business Travel

Turkish Airlines leagă Clujul de Istanbul prin patru zboruri săptămânale

Turkish Airlines a avut cel mai mult de suferit după tentativa de lovitură de stat, în condiţiile în care acţiunile companiei au scăzut.

Turkish Airlines a avut cel mai mult de suferit după tentativa de lovitură de stat, în condiţiile în care acţiunile companiei au scăzut.

Autor: Laurentiu Cotu

02.09.2016, 00:05 415
Compania Turkish Airlines, operatorul de zboruri naţional al Turciei, a lansat curse din Cluj-Napoca spre Istanbul, cu o frecvenţă de operare de patru zboruri săptămânal, în zilele de luni, marţi, joi şi sâmbătă, în ambele direcţii.
 
Decizia de a introduce această nouă rută a fost luată ca urmare a interesului şi oportunităţilor pe care le oferă zona, Clujul fiind al treilea aeroport local de pe care Turkish Airlines operează zboruri spre Istanbul, după cel din Constanţa şi aero­portul Henri Coandă din Capitală.
 
„Ne doream de mult timp să deschidem o nouă rută în România, Cluj - Istanbul. Ne aşteptăm ca noua rută să-i ajute pe oamenii din România să aibă acces, printr-o singură escală, la 290 de destinaţii din toată lumea, cum ar fi Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat sau America de Nord“, a decla­rat Ziya Taşkent, senior vice president of Sales (I. Region) al Turkish Airlines.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO