Companii

150 de tinere s-au angajat însoţitoare de bord printr-un proiect european de 5,3 mil. lei

150 de tinere s-au angajat însoţitoare de bord...

Autor: Laurentiu Cotu

15.12.2015, 16:39 1046

Compania clujeană RSC Consulting, deţinută de Steluţa Racolţa, fost di­rector general şi preşedinte al companiei de asigurări ARDAF, a finalizat im­plementarea unui proiect european de 5,3 mil. lei (aproape 1,2 mil. euro) ce a presupus calificarea a 569 de tinere în ocupaţia de însoţitor de bord.

Dintre acestea, peste 150 de fete muncesc deja ca însoţitor de bord, având contracte de muncă la companiile aeriene Geman Wings, British Airways, Wizz Air, Ryanair, Blue Air, Emiretes, Etihad, Qatar Airways, Flynas, Gulf Air, Oman Air, Hainan Airlines.

’’Pe perioada implementării proiectului, RSC Consulting, ca şi agenţie de plasare a forţei de muncă, a organizat patru sesiuni de selecţie pentru angajare la companiile de aviaţie Flynas din Arabia Saudită, Gulf Air din Bahrain şi Oman Air din Oman, în urma cărora au fost recrutate 75 de absolvente a şcolii de stewardese.

În total, după absolvirea cursului acreditat la şcoala de stewardese peste  150 de absolvente muncesc ca însoţitor de bord’’, a spus Steluţa Racolţa, general ma­nager al RSC Consulting.

Vorbirea fluentă a limbii engleze, înălţimea minimă de 1,60 metri şi starea de sănătate foarte bună au fost câteva dintre cele mai importante criterii pe care au trebuit să le îndeplinească candidatele la un post de stewardesă în ca­drul unei companii aeriene. Compania RSC Consulting a fost înfiinţată în anul 2007, în Cluj-Napoca, ca furnizor de programe de formare profesională, de către Steluţa Racolţa, fost director general şi preşedinte al companiei de asigurări ARDAF.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO