A doua oară în franciză: Brandul de modă britanic Marks & Spencer s-a răzgândit şi rămâne pe piaţa din România, însă în franciză

vineri, 00:05 Autor: Cristina Rosca

Brandul britanic de modă Marks & Spencer va rămâne prezent pe piaţa locală cu trei din cele şase magazine pe care le operează în prezent. Brandul va rămâne însă în sistem de franciză, nu direct ca până acum. Anunţul vine la doar câteva luni după ce grupul britanic a anunţat că iese din România şi de pe mai multe pieţe din regiune, urmând a-şi concentra atenţia pe cele puternice, care au cea mai mare contribuţie la business. În afară de România, grupul a anunţat că va închide inclusiv zece magazine în China şi şapte în Franţa, precum şi toate unităţile sale din Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia, Olanda şi Belgia. În 2015 compania a anunţat că se retrage şi din Croaţia, Bulgaria, Muntenegru, Serbia şi Slovenia. Pe toate aceste pieţe britanicii aveau 12 magazine, potrivit presei străine. Marks & Spencer a semnat însă pentru România un acord cu grupul Voici La Mode, cu care are deja un lung par­te­neriat de franciză. Acesta din urmă va urma să preia trei ma­gazine Marks & Spencer din România- cele din Plaza România, Bucureşti Mall şi Feeria (Băneasa Shopping City). Celelalte trei - cele din Mega Mall Bucureşti, Iaşi şi City Park Constanţa - urmează a fi închise în această toamnă.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.05.2017

 
Cuvinte cheie:
franciza
, piata
, brand
, marea britanie
, moda
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide