Companii

Alprom Pitesti desfiinteaza trei fabrici

25.09.2007, 18:17 45

Producatorul de mobila Alprom Pitesti isi va majora capitalul social cu 6,4 mil. lei, din rezervele proprii, la 12,8 mil. lei, si va renunta la productia de semifabricate, cherestea si faina din lemn. Majorarea capitalului a fost decisa de actionarii firmei la sfarsitul lunii august si va fi realizata prin marirea, renumerotarea si redistribuirea numarului de actiuni, de la 2,5 milioane la 5,1 milioane, in conditiile mentinerii unei valori nominale de 2,5 lei pe actiune, potrivit unui anunt publicat in Monitorul Oficial. In aceeasi sedinta, actionarii au decis desfiintarea mai multor unitati ale companiei, respectiv fabricile de PAL, faina de lemn si cherestea din rasinoase, precum si casarea mijloacelor fixe ale acestora. In luna iunie, compania a anuntat ca intentioneaza sa intre in domeniul imobiliar, prin infiintarea unei firme la care va participa cu un teren de 5.000 de metri patrati, pe care vor fi construite blocuri, precum si cu cele circa 100 de apartamente pe care Alprom le detine in Pitesti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO