Cei mai mari zece jucători din industria farma – producători locali sau reprezentanţe ale giganţilor internaţionali – au realizat în 2020 peste 13.700 de sponsorizări către medici, asociaţii, companii şi clinici medicale, dar şi spitale de stat, potrivit datelor încărcate pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM).
În formatul în care ANM publică informaţiile, nu se pot realiza clasamente ale companiilor care au investit cel mai mult în 2020 pentru sponsorizări. Astfel, ZF a folosit datele Cegedim privind topul celor mai mari companii farmaceutice după cifra de afaceri din ultimul an şi a căutat pe site-ul ANM date privind sponsorizările realizate de aceste firme. Pentru exemplificarea sponsorizărilor, am ales doar datele care fac referire la medici. Pe site-ul ANM mai sunt însă şi informaţii privind donaţii pentru spitale, mai ales în contextul în care anul 2020 a fost unul dificil pentru domeniul medical, odată cu izbucnirea pandemiei.