O familie de antreprenori din Satu Mare a vândut anul trecut haine pentru femei şi bărbaţi de 2,9 mil. lei în magazinul propriu din Satu Mare, în online, dar şi în magazinele partenere. Brandul Inedit a fost înfiinţat în 1990 de către Sorina Tulan şi alte două antreprenoare, însă după scurt timp cele două s-au retras şi a rămas un business de familie. Afacerea a fost preluată de Sorina şi George Tulan, după care s-a alăturat şi Liliana Lupaşcu, sora antreprenoarei. „Magazinul online este relativ nou, fiind deschis acum aproximativ un an. Începând cu acest an ne-am propus să îl dezvoltăm şi ne-am focusat mai mult pe activitatea lui. De aceea şi vânzările online sunt la început de drum, creşterea lor fiind unul din obiectivele firmei“, a spus Sorina Tulan, administratorul firmei.