Companii

APAPS o ia de la capat in povestea de privatizare a Oltchim

24.11.2003, 00:00 90

Dupa doua decalari ale termenului de depunere a ofertelor si o actionare in justitie din partea unui posibil cumparator, Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) a decis sambata sa anuleze procesul de privatizare al combinatului petrochimic Oltchim Ramnicu - Valcea.
Anularea s-a facut prin revocarea ofertei de vanzare a actiunilor APAPS, reprezentand 53% din capitalul Oltchim. Oferta a fost facuta publica pe 27 octomobrie iar caietul de sarcini a fost cumparat de gigantul rusesc Lukoil, grupul financiar austriac Vienna Capital Partners si grupul Rompetrol.
Conform Autoritatii, decizia Colegiului de Conducere al APAPS a fost luata in temeiul prevederilor art. 9 din Legea 137/2002 potrivit caruia "in mod exceptional, in raport cu circumstantele economice si cu interesul manifestat de potentialii cumparatori ori tinand seama de alte conditii care ar putea influenta negativ rezultatele unui proces de privatizare, conducerea institutiei publice implicate poate decide, pentru societatile comerciale la care institutia publica implicata stabileste strategia de privatizare, modificarea sau revocarea ofertei de vanzare"
Statul roman a mai incercat o data sa vanda Oltchim insa privatizarea a fost anulata anul trecut dupa ce cumparatorul - grupul canadian Exall Resources nu si-a indeplinit obligatiile contractuale.
Anularea ultimei oferte de vanzare vine dupa ce aceasta a fost lansata in graba, perioada initiala de doua saptamani aflata la dispozitia investitorilor pentru formularea ofertei fiind considerata mult prea scurta.
 Desi APAPS a decalat de doua ori termenul final (pana pe 17, si apoi 24 noiembrie), unul din investitorii interesati, grupul Rompetrol a actionat in judecata Autoritatea in urma cu aproape doua saptamani, solicitand suspendarea procesului de privatizare a combinatului petrochimic Oltchim Ramnicu a€“ Valcea.
Oficialii Rompetrol au acuzat si modul in care a fost alcatuit caietul de sarcini, motivand ca datele financiare nu sunt actualizate, nu exista detalii referitoare la procesul de divizare anuntat pentru Oltchim si nici  informatii privind modul in care se va face conversia datoriilor companiei catre AVAB in actiuni.
Rompetrol intentioneaza sa cumpere Oltchim pentru a o intregra cu activitatea petrochimica a Petromidia.
Lukoil este interesat de Oltchim datorita strategiei de expansiune a diviziei petrochimice in Balcani iar Vienna Capital Partners este deja actionar majoritar al "Oltchimului unguresc" - Borsodchem.
APAPS detine aproximativ 53% din actiunile Oltchim insa situatia patrimoniala a societatii nu este clara.Compania va trece printr-un proces de divizare, din care vor rezulta doua societati: Oltchim, care va pastra activitatea de baza - petrochimia, si Zooalim, care va fi constituita din Conservil Riureni, FNC Babeni, Avicola Babeni si Suinprod Babeni, adica actuala divizie alimentara a Oltchim. Pana in prezent nu este clar insa cum va avea loc divizarea si in ce mod va influenta aceasta actuala structura a actionariatului. De asemenea, la actualul capital social al Oltchim a€“ circa 10 milioane de dolari, o majorare de capital de 95 de milioane de dolari in favoarea AVAB la un pret egal cu valoarea nominala poate face ca AVAB sa ajunga la o detinere de circa 90%. Nici pretul acestei majorari nu a fost stabilit.
Actionarii Oltchim se  vor intruni pe 27 noiembrie intr-o Adunare Generala Extraordinara care va hotari  conversia datoriei catre AVAB in actiuni si modul in care va avea loc aceasta.
Compania are un capital social de 323,6 miliarde de lei, valoarea nominala a unei actiuni fiind de 1.000 lei. Actiunile Oltchim  sunt listate la Bursa de Valori, ultimul pret de tranzactionare fiind de 1.390 de lei. 
In afara de APAPS, actionari importanti ai Oltchim sunt fondul american de investitii Lindsell Enterprisess - 12,5% si Societatea de Investitii Financiare (SIF) Oltenia - 6,61%.



 



 



 



 



 




Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO