Companii

Astăzi apare catalogul ZF Top 100 cele mai valoroase companii din România. Topul celor mai valoroase afaceri antreprenoriale româneşti. Doar două businessuri depăşesc 1 miliard de euro

Astăzi apare catalogul ZF Top 100 cele mai valoroase...

Autor: Dana Ciriperu, Mădălina Dediu Panaete

16.12.2016, 00:08 1586

Cel mai valoros business antreprenorial românesc este Banca Transilvania, iar în top 100 sunt prezente zece companii antreprenoriale.

Banca Transilvania, compania de telecomunicaţii RCS-RDS şi retailerul de bricolaj Dedeman sunt cele mai va­lo­roase trei companii antrepre­noriale româ­neşti, ara­tă datele din Anuarul Top 100 cele mai valoroase companii din România 2016, realizat de ZF împreună cu BT Capital Partners.

Catalogul, ajuns la edi­ţia a unsprezecea, apa­­re astăzi pe piaţă şi ofe­­ră o imagine com­ple­tă a celor mai mari busi­nessuri de pe plan local.

Anuarul a fost rea­lizat pornind de la bilan­ţul ex­tins de anul trecut al fir­melor necotate şi ca­pi­ta­li­zarea bursieră la 1 no­iembrie 2016 pen­tru companiile cotate.

Astfel, cea mai va­loroasă companie din România a fost anul trecut, în premieră, so­cietatea de stat Hidro­electrica.

Compania a fost evaluată de BT Capital Partners la 2,9 mi­­liarde de euro. OMV Petrom, companie care anul trecut era lider în clasament, a co­borât pe locul al doilea în această ediţie, fiind urmată de Orange România, Automobile Dacia şi Romgaz.

Pe de altă parte, doar două companii antreprenoriale româneşti trec pragul de un miliard de euro ca valoare.

Banca Transilvania, cea mai mare bancă cu capital majoritar românesc, se păstrează în acest an pe prima poziţie în clasamentul celor mai mari businessuri autohtone, cu o valoare de 1,9 miliarde de euro.

Banca Tran­sil­vania ocupă locul nouă în clasamentul celor mai valoroase 100 de com­panii din România, acelaşi ca şi anul trecut.

Pe de altă parte, RCS-RDS, companie controlată de Zoltan Teszari, a coborât un loc în clasamentul general, până pe poziţia 13. Valoarea companiei de telecomunicaţii a ajuns anul trecut la 1,26 miliarde de euro.

Singura companie din pro­ducţie prezentă în clasament este Trans­avia, companie contro­lată de Ioan Popa.

Compania din jude­ţul Alba are peste 1.600 de angajaţi, 24 de ferme de creştere a păsărilor, trei abatoare, o fabrică de nutreţuri şi o fabrică de procesare a cărnii.

Doar zece afaceri an­treprenoriale româ­neşti se află în clasa­mentul celor mai valo­roase 100 de companii de pe plan local, faţă de 25 în urmă cu un an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO