Companii

„Avem sute de mii de români care au contractate vacanţe pe litoralul bulgăresc“

„Avem sute de mii de români care au contractate...

Autor: Mirabela Tiron

07.07.2014, 00:05 795
Agenţiile de turism ameninţă că vor da în judecată Ministerul Român de Externe (MAE) dacă instituţia nu va transmite populaţiei că poate merge fără riscuri în vacanţă pe litoralul bulgăresc.
 
Comunicarea Ministerului Român de Externe de săptămâna trecută emisă în baza informaţiilor venite de la autorităţile din Bulgaria cum că apa mării pe litoralul bulgăresc ar putea fi infestată ca urmare a recentelor inun­daţii ar putea aduce pierderi serioase agenţiilor, acesta fiind motivul disputei MAE – agenţii de turism.
 
„Avem sute de mii de turişti români care au deja contractate şi plătite vacanţe pe litoralul bulgăresc. Opera­torii parteneri care au furnizat vacanţe în Bulgaria agenţiilor româneşti de turism nu ne-au comunicat până acum că ar fi de acord să anuleze rezervările turiştilor români fără penalităţile de retragere prevăzute în contracte, neidentificând motive serioase şi legale în acest sens. Ne  aflăm între solicitările turiştilor panicaţi care îşi cer banii înapoi şi condiţiile contractuale care ar impune penalizări plătibile furnizorilor de ser­vicii pentru Bulgaria“, a spus Lucia Morariu, preşedintele Asociaţiei Naţio­nale a Agenţiilor de Turism din Ro­mânia (ANAT).
 
„Ministerul de Externe a creat panică, ceea ce influenţează traficul turistic. Ne gândim să dăm în judecată ministerul“, a spus Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45. În Bulgaria merg în vacanţă circa 200.000 de români, a spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO