Companii

Bouygues: Constructorii romani sunt prea bine platiti

Bouygues: Constructorii romani sunt prea bine platiti

Victor Stefanescu, directorul general pentru Europa Centrala si de Sud a Bouygues Construction Ile de France: "Practic, daca ne raportam la eficienta, un muncitor roman poate fi mai bine platit decat unul care lucreaza in tarile dezvoltate."

19.10.2007, 21:35 498

Directorul general al Bouygues Romania, divizia locala a celui de-al doilea grup de constructii din lume, cu afaceri de 27 mld. euro, spune ca muncitorii romani care au ramas in tara nu ar trebui sa astepte salarii mari pana nu va creste productivitatea.
"Majoritatea muncitorilor romani care au ramas in tara au o eficienta scazuta fata de cei care au plecat. Exista un indice in constructii, potrivit caruia un muncitor bine pregatit poate construi un mp de perete de beton (n.r.- sa fixeze fierul, sa puna cofrajele si sa toarne betonul) intr-o ora. Insa, in Romania ritmul mediu de constructie al unui muncitor este de circa doua ore si jumatate pentru un mp", a declarat Victor Stefanescu, directorul general pentru Europa Centrala si de Sud a Bouygues Construction Ile de France, divizia de constructii a grupului francez Bouygues.
Potrivit lui Stefanescu, unii muncitori din Romania lucreaza au o eficienta mai scazuta decat concurentii lor din tarile dezvoltate din Vest, unde ritmul de lucru este mult mai alert. "Practic, daca ne raportam la eficienta, un muncitor roman poate fi mai bine platit decat unul care lucreaza in tarile dezvoltate", spune Stefanescu.
In ultimii doi ani salariul mediu pe economie a crescut cu circa 50%, majorare care s-a resimtit si in constructii. "Insa, tocmai pentru ca muncitorii au o eficienta scazuta, salariile nu pot creste foarte rapid pentru ca firmele de constructii trebuie sa ramana competitive", explica managerul Bouygues Romania. In prezent, compania are 45 de expatriati din Franta, Anglia, Polonia, Portugalia, Belgia sau Maroc, pentru ca exista un rulaj continuu de forta de munca in interiorul grupului Bouygues, dar sunt si romani care pleaca sa lucreze pentru alte subsidiare ale grupului din alte tari.
Grupul francez, care a intrat pe piata locala in 1991, a inregistrat cea mai dinamica crestere a cifrei de afaceri in ultimii trei ani, ajungand la un rulaj de 70 de milioane de euro in 2007, datorita dezvoltarii puternice a sectorului de constructii. Desi nu are un volum ridicat de afaceri, Bouygues a realizat proiecte reprezentative in Bucuresti, precum World Trade Center (complexul hotelier Sofitel), cladirea Bucharest Financial Plaza sau reabilitarea Palatului Justitiei.
"Anul acesta ne vom dubla cifra de afaceri datorita contractelor pe care le avem in derulare, tinta noastra fiind atingerea unei cifre de afaceri de 100 de milioane de euro la nivelul anilor 2008-2009", afirma Stefanescu, care a devenit directorul general al subsidiarei din Romania in 2005, dupa ce a lucrat timp de 16 ani in Franta pentru Bouygues.
Francezii au intrat pe piata romaneasca in 1991, pentru ca era singura tara latina din fostul bloc comunist si pentru ca au crezut in potentialul de dezvoltare al acestei tari, potrivit lui Stefanescu.
In perioada anilor '90, Bouygues a participat ca dezvoltator si constructor de proiecte, insa in ultimii trei ani Bouygues s-a pozitionat ca un furnizor de servicii de design si constructii, asa cum este cazul proiectului rezidential "La Stejari", dezvoltat de Tiriac Holdings, sau centrul comercial Baneasa Shopping City.
Cel mai reprezentativ proiect in care a fost implicata Bouygues in ultimii ani, in opinia lui Stefanescu, este lucrarea de reabilitare a Palatului Justitiei, proiect de 32 mil. euro, pe care reprezentantii grupului o compara cu lucrarile de reabilitare a aripii noi de la muzeul Luvru sau cu modernizarea muzeului D'Orsay.
"Strategia noastra pentru urmatorii ani este sa continuam activitatea de dezvoltare imobiliara, unde putem adauga la experienta deja acumulata pe piata romaneasca experienta pietelor externe. Spre exemplu, in cadrul unui proiect putem face 'fee development', in care sa ne ocupam de dezvoltare, proiectare si constructii, costuri fixe", explica Stefanescu.
In ultimii ani, datorita numarului redus de dezvoltatori de pe piata locala, fondurile de investitii au fost nevoite sa inceapa de la zero anumite proiecte, situatie cu care aceste entitati nu sunt obisnuite.
"Vrem sa ne plasam ca dezvoltatori in parteneriat cu fondurile de investitiile interesate de proiectele din Romania", spune reprezentantul Bouygues. Anul viitor, Bouygues va incepe dezvoltarea unui proiect rezidential in Prelungirea Ghencea pe un teren de circa 13.000 mp, unde avea inainte baza tehnica. Investitia in acest proiect se ridica la circa 35 mil. euro si va avea 450 de locuinte.
Valoarea totala a proiectelor in care a fost implicat grupul francez de la intrarea pe piata locala este de circa 500 mil. euro, din care 300 mil. euro reprezinta proiecte de dezvoltare imobiliara.
Grupul Bouygues, al doilea grup de constructii dupa Vinci, a fost infiintat in 1952 si are activitati in industria constructiilor, imobiliare, energie, media si telefonie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO