Criza de personal afectează şi afacerea IPEC, un business antreprenorial de aproape 22 de milioane de euro care activează în domeniul produselor de menaj şi porţelan.
Compania are cereri de produse în creştere pe care nu le poate livra din cauza resurselor umane insuficiente, astfel că fondatorul companiei a decis accelerarea programului de achiziţie a unor roboţi industriali.
„Aveam un program de automatizare până în 2020 pe care l-am urgentat şi încercăm să îl condensăm în doi ani, astfel încât în 2018 să fie finalizat. Ne străduim să accelerăm implementarea lui, deşi avem resurse limitate. Creşterea capacităţii de producţie depinde numai de ce se va întâmpla cu forţa de muncă din România“, a spus Cristian Covaciu, directorul general al IPEC, companie care produce anual 40 de milioane de piese. El a fost prezent săptămâna trecută la Monte Carlo, unde a reprezentat România în competiţia organizată în cadrul evenimentului EY World Entrepreneur Of The Year organizat de firma de audit şi consultanţă EY.
Migraţia externă, extinderea activităţii unor companii şi investiţiile noi (făcute în special în centrul şi în vestul ţării) au creat un deficit masiv de candidaţi în aceste zone. Prin urmare, companiile caută metode de atragere şi de retenţie a personalului, ceea ce a condus şi la o creştere semnificativă de salarii, dincolo de majorările generate de creşterea salariului minim pe economie.