Companii

Cel mai mare producător de bere din lume, la un pas să reintre pe piaţa locală

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Cristina Roşca

17.09.2015, 00:05 1129

Belgienii de la Anheuser-Busch InBev NV, care au renunţat acum şase ani la Bergenbier, ar putea prelua acum brandurile Timişoreana şi Ursus.

Gigantul Anheuser-Busch InBev NV (ABInBev) a anunţat că are în plan preluarea SAB Miller PLC, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa de profil, scrie The Wall Street Journal. Această tranzacţie ar crea la nivel mondial un gigant care ar domina piaţa berii, potrivit aceleiaşi surse. Pe piaţa locală această tranzacţie ar însemna reintrarea Anheuser-Busch InBev NV în România şi preluarea Ursus Breweries, liderul pieţei de bere după cifra de afaceri de anul trecut.

ABInBev a mai fost prezent local, în acţionariatul Bergenbier, jucă­torul numărul trei din România, însă a vândut participaţia către fondul de investiţii CVC Capital Part­ners în 2009. Operaţiunile de pe piaţa locală au făcut atunci parte dintr-o tranzacţie regională. Ulterior, Bergenbier a mai trecut printr-o schimbare de ac­ţionariat, ajungând în mâinile Molson Coors, un alt gigant, cu sediul în Canada.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO