Companii

CFR Marfă a câştigat contracte de 13 mil. euro în ultimele şase luni, dar nu scapă de restructurare

Conducerea CFR Marfă susţine că societatea a transportat în primul trimestru al acestui an un volum de marfă cu 11% mai mare decât în trim. 1 al anului 2013

Conducerea CFR Marfă susţine că societatea a transportat în primul trimestru al acestui an un volum de marfă cu 11% mai mare decât în trim. 1 al anului 2013

Autor: Mirabela Tiron

12.05.2014, 00:06 538
Compania de stat CFR Marfă, cel mai mare transportator feroviar de marfă, cu afaceri de 208 milioane de euro anul trecut, a câştigat în ultimele şase luni contracte noi în valoare de circa 13 milioane de euro, însă socie­tatea nu va scăpa de restruc­turare în condiţiile în care continuă să fie pe pierderi.
 
„Compania a intrat pe direcţia bună, în trimestrul unu pierderile sunt minimale. În primul trimestru volu­mul de marfă transportat a fost cu 11% mai mare faţă de cel de anul trecut. Restructurarea este necesară, 2.500 (numărul salariaţilor ce trebuie disponibilizaţi - n. red.) este un număr ales arbitrar şi stabilit cu FMI“, a spus Valentin Belcea, cel care de aproape o lună a fost numit director general al companiei, după ce timp de un an a fost membru în consiliul de administraţie al CFR Marfă.
 
Transportatorul are ca obiectiv în acest an atingerea unui profit net de 82 de milioane de lei (18,6 mil. euro), dar 2.500 din cei 8.900 de salariaţi ar urma să fie disponibilizaţi, măsură angajată de Guvern faţă de FMI şi Banca Mondială.
 
Cel mai recent contract câştigat de CFR Marfă se întinde pe doi ani, are o valoare de 8 - 10 milioane de lei (1,8 - 2,2 mil. euro) şi a fost semnat cu ArcelorMittal Galaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO