Companii

Concedieri în 2012: Aldis Călărăşi renunţă la 191 de angajaţi, 15% din total

Concedieri în 2012: Aldis Călărăşi renunţă la 191 de angajaţi, 15% din total

Autor: Gabriel Razi

13.01.2012, 00:04 1725

Aldis Călăraşi, unul dintre primii zece producători de mezeluri din Ro­mânia, va renunţa până la sfârşitul acestei luni la 191 angajaţi, măsura făcând parte dintr-un plan de restructurare al businessului.

Compania avea la sfârşitul lui 2010 aproape 1.300 de angajaţi, potrivit celor mai recente date publice disponibile. Astfel, în urma acestor concedieri producătorul de mezeluri îşi va restrânge schema de personal cu aproximativ 15%.

"Regândim businessul, aceste disponibilizări vin pe fondul scăderii pieţei. Toată piaţa este afectată de scăderea consumului în acest moment. Restructurări se vor face în toate departamentele, însă o parte mai mare va fi concentrată pe partea de pro­duc­ţie", spune Daniel Dumitrescu, direc­tor de marketing al Aldis, care a înche­iat anul 2010 cu afaceri de 72,4 mi­lioane de euro.

Restructurarea de personal făcută de Aldis este prima mişcare de acest tip făcută în acest an de unul dintre primii zece jucători din industria locală a mezelurilor. În 2011 o bună parte a antreprenorilor din industrie s-au plâns că afacerile lor sunt afectate de scăderea consumului, dar şi de piaţa neagră.

În urma concedierilor, numărul de angajaţi ai Aldis se va apropia de 1.000 de oameni, în condiţiile în care în 2007 compania avea peste 1.600 de salariaţi. Mai mult, reorganizarea anunţată pentru începutul acestui an este cea mai amplă de după 2008, moment în care criza economică a început să afec­teze economia românească.

Compania a renunţat la 95 de angajaţi în perioada 2008-2009, însă a angajat 50 de persoane pe parcursul anului 2010, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor (MF).

Concedierile făcute de producătorul de mezeluri sunt şi primele informaţii despre companie la şase luni de la moartea lui George Naghi, proprietarul afacerii. Patronul Aldis a decedat la începutul lunii august a anului trecut în urma unui accident nautic pe Dunăre. În urma accidentului a fost rănită şi soţia omului de afaceri, aceasta având nevoie de mai multe luni de spitalizare.

Datele de la Registrul Comerţului arată că înainte de a muri omul de afaceri deţinea 64% din acţiuni, în timp ce Alina Naghi controla 35%.

În primele luni de după moartea antreprenorului afacerea a fost condusă de Gina Naghi (fata Alinei Naghi, care a fost înfiată cu mai mulţi ani în urmă de George Naghi - n. red.) şi de soţul acesteia. Ulterior, odată cu ieşirea din spital, la conducerea companiei s-a alăturat şi Alina Naghi.

Daniel Dumitrescu spune că deşi acum compania suferă ca urmare a scăderii consumului, familia Naghi nu are în vedere vânzarea businessului.

"Afacerea nu este de vânzare. Nici nu se poate pune problema mai ales că Alina Naghi este hotărâtă să ducă mai departe afacerea după dispariţia lui George Naghi."

Aldis Călăraşi intră în competiţie pe piaţa locală a mezelurilor cu alte businessuri de tip antreprenorial, prin­tre care CrisTim, Elit Cugir sau Unicarm Satu Mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO