Companii

Cora merge prima oara intr-un mall din provincie, in Baia Mare

Cora merge prima oara intr-un mall din provincie, in Baia Mare

1: Cora Lujerului este, potrivit unor surse din retail, hipermarketul cu cele mai mari vanzari; 2: Gold Plaza este unul dintre putinele malluri aflate in constructie la ora actuala

24.11.2009, 23:30 314

"Am semnat contractul cu Cora in urma cu o saptamana pentru operioada de 10 ani, cu posibilitate de prelungire pana la 30 deani. Cora va ocupa un spatiu de aproximativ 8.000 de metri patratide la parterul mallului, unde vor mai fi si alte magazine", adeclarat pentru ZF Eran Socher, managing director al companieiFutureal, dezvoltatorul mallului Gold Plaza, a carui deschidereeste programata pentru toamna anului viitor.

Cora este cel mai performant retailer de pe piata locala, cuvanzari de peste 130 de milioane de euro per unitate, dupa ce in2008, cu trei magazine deschise, doua in Bucuresti si unul in Cluj,retailerul francez a inregistrat venituri de 399 de milioane deeuro.

Gold Plaza este unul dintre putinele centre comerciale aflate inconstructie la ora actuala, proiectul din Baia Mare implicand oinvestitie de 97 de milioane de euro. Mallul din Baia Mare estedezvoltat de compania cu actionariat maghiar Futureal, iar lafinalul constructiei proiectul va trece in proprietatea fonduluiaustriac de investitii Immoeast. Proiectul este finantat printr-uncredit contractat de la MKB Bank, imprumut care asigura circa75-80% din investitie.

Printrechiriasii proiectului din Baia Mare, care va avea o suprafatainchiriabila de 30.000 de metri patrati, se mai numara companiiprecum Altex, Deichmann, New Yorker, Reserved sau operatorul decinematografe Cinema City.

Negocieri dificile

Semnarea contractului cu hipermarketul Cora a dus gradul depreinchiriere al proiectului la 70%. "Negocierile au fost dificile,dar nu din cauza partii comerciale (a chiriilor - n.r.), ci dincauza elementelor tehnice. In prima faza aveam rezervat un spatiude circa 3.000 de metri patrati pentru ancora de food, darulterior, ne-am dat seama ca ne putem intari pozitia in Baia Mareaducand un hipermarket, in conditiile in care in oras nu se maiconstruieste alt proiect la ora actuala", a mai spus Eran Socher,managing director al firmei Futureal.

Cora a mai semnat contracte pentru deschiderea unorhipermarketuri in centrele comerciale Sun Plaza din Berceni siParkLake Plaza din Titan, ambele in Capitala, si ar putea construialte doua unitati in Constanta si Pitesti.

"Cora este o companie cu o strategie asemanatoare cu a noastra,fiind extrem de selectivi in ceea ce priveste proiectele in caredeschid magazine. A venit la Baia Mare chiar CEO-ul companiei LouisDelhaize, firma care detine brandul Cora, pentru a analizaproprietatea si a-si da acordul in privinta semnarii contractului",a precizat reprezentantul Futureal.

Fara extinderi agresive

Compania franceza a fost printre putinii retaileri care nu si-auaccelerat ritmul de extindere in perioada de boom imobiliar, incare operatori precum Carrefour sau Real si-au dublat sau chiartriplat retelele. Astfel, cea mai recenta inaugurare a unuihipermarket Cora a avut loc la sfarsitul anului 2006, cand companiaa investit 20 de milioane de euro pentru o unitate in Cluj.

"Hipermarketurile internationale continua sa se extinda inaceasta perioada, tinand cont ca aceasta este una dintreindustriile care au avut cel mai putin de suferit. Operatorii vorsa acopere acele orase in care nu este o concurenta prea mare",apreciaza Georgiana Andrei, head of retail department in cadrulfirmei de consultanta imobiliara Colliers International,intermediarul tranzactiei.

Reprezentantii Cora nu au oferit niciun comentariu pana lainchiderea editiei.

In Baia Mare mai sunt in prezent operationale un hipermarketReal si o unitate Kaufland, iar in stadiu de proiect sunt douadezvoltari ale companiilor Atrium Centers si RED ManagementCapital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO