Companii

Deficienţele la achiziţiile publice ţin de legi, dar şi de complicitatea dintre contractant şi firme

Autor: Ioan Dornescu - Mediafax

12.04.2011, 15:23 127

Deficienţele din sistemul de achiziţii publice ţin de legislaţiaîncă deficitară, în pofida mumeroaselor modificări, gradul redus depregătire al autorităţilor contractante, dar şi de complicitateadintre acestea şi mediul privat.

Sistemul de achiziţii publice aremulte neajunsuri, precum cele generate de cadrul instituţionalexistent, cu prea multe instituţii, dar şi de cel legislativ, carea suferit numeroase modificări în ultima perioadă, a declaratmarţi, Cristina Trăilă, preşedintele Autorităţii Naţionale pentruReglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), la unseminar privind achiziţiile publice organizat de ZiarulFinanciar.

"Vrem să eliminăm conflictele deinterese şi lipsa de transparenţă", a spus şeful ANRMAP.

Ea a adăugat că este obligatorierestructurarea societăţii româneşti, generatoarea unui sistem care"colcăie".

Pe de altă parte, Bogdan LehelLorand, preşedintele Consiliului Naţional de Soluţionare aContestaţiilor (CNSC), a afirmat că unele nereguli constatate nutrebuie să conducă la generalizări asupra întregiipieţe.

El a spus că au fost înregistrateprogrese în ultimii ani în domeniul achiziţiilor publice, adăugândcă problemele nu pot fi eliminate decât treptat.

"Nu ne putem aştepta ca problemelesă dispară peste noapte. Sunt anumite reflexe care au rămas. Nudoar autorităţile sunt de vină, toate sunt făcute în complicitatecu operatorii economici", a spus el.

Reprezentantul CNSC a adăugat căse aşteaptă ca în acest an numărul contestaţiilor să se stabilizezela aproximativ 7.000, în condiţiile în care instituţia a primitanul trecut peste 7.800 de plângeri.

Laurenţiu Plosceanu, preşedinteleAsociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), aafirmat că există o anumită incoerenţă în planlegislativ.

Un alt reprezentant al pieţeiconstrucţiilor, Alexandros Ignatiadis, director general alcompaniei Octagon Contracting & Engineering, a evidenţiatnumeroasele modificări ale legislaţiei privind achiziţiilepublice.

"După ritmul de upgradare suntemmai avansaţi decât Microsoft", a spus el.

Reprezentantul constructorului aspus că problema cea mai mare este lipsa asumării răspunderii dinpartea reprezentanţilor statului şi a unui sistem de evaluare şipenalizare.

În plus, el a criticat lipsa unorprograme investiţionale de durată şi a continuităţii.

Alin Ivan, membru al AsociaţeiSpecialiştilor în Achiziţii Publice din România (ASAPRO), a afirmatcă în multe cazuri autorităţile contractante sunt tratate incorect,"ca infractori", de către firmele interesate să participe lalicitaţii.

"Am avut neplăcerea să citesccontestaţii scrise pe un ton violent, răutăcios", a spusel.

În replică, şeful CNSC a afirmatcă această problemă este una care ţine de mentalitate, iar numărulmare al contestaţiilor este generat şi din cauza neîncrederiifirmelor în autorităţile contractante.

Unul din subiectele dezbătute afost ineficienţa legii privind parteneriatele de tippublic-privat.

"Ideea de parteneriatpublic-privat este o idee foarte bună şi necesară în momentul defaţă în România, dar din păcate, din nefericire (...) are anumitedeficienţe atât în raport cu directivele europene, cât şi chiar dinpunct de vedere tehnic", a spus Trăilă.

Ea a precizat însă, răspunzândunei întrebări, că în acest moment pot fi lansate parteneriate culegislaţia existentă.

"Procedural nu există niciunimpediment. Mai mult decât atât, nu ne raportăm la valoare. Nu arerelevanţă valoarea pentru a da o reglementare sau alta. Indiferentde valoare, poţi aplica o procedură de dialog competitiv, deconcurs de soluţii, şi aşa mai departe", a spus ea.

Pe de altă parte, ea a afirmat căparteneriatul public-privat nu poate fi realizat în România şi dincauză că autorităţile contractante "nu au habar în anegocia".

Legat de iniţiativele instituţieipe care o conduce, Trăilă a afirmat că în săptămânile viitoare vafi emis un ordin prin care va fi clarificat, sub aspect procedural,mecanismul de verificare a achiziţiilor publice, cu o prevederespecială referitoare la beneficiarii privaţi. Ea a explicat căfirmele care accesează fonduri europene, atât timp cât nu suntautorităţi contractante în sensul legii, nu trebuie să fie obligatede autorităţile de management să deruleze proceduri de achiziţiepublică care să îngreuneze implementarea proiectelor.

Ea a mai spus că proiectul destandardizare a caietelor de sarcini, început în mai 2010, se aflăîntr-o etapă avansată şi beneficiază în prezent de suportulComisiei Europene.

"Se vor elimina în mare partecontestaţiile cu privire la aceste documentaţii. Pe de altă parteajutăm foarte mult autorităţile contractante pentru faptul că nu auexpertiza necesară în cadrul instituţiilor să facă astfel dedocumentaţii de atribuire", a mai spus ea.

În plus, ANRMAP vrea săimplementeze şi un proiect de centralizare a contractelor deachiziţii publice derulate de diverse autorităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO