Companii

Electrogrup Cluj-Napoca isi dubleaza capitalul social la 6 mil. euro

14.09.2007, 19:06 87

Constructorul de infrastructura de telecomunicatii Electrogrup Cluj-Napoca isi va dubla capitalul social, la 20 de milioane de lei (6 mil. euro) prin incorporarea profitului nerepartizat aferent anului trecut, potrivit informatiilor publicate in Monitorul Oficial. Majorarea de capital se va realiza prin emisiunea a 100.000 de titluri suplimentare, distribuite proportional cu participatia fiecarui actionar. Compania a inaugurat, in luna martie, un nou sediu la Cluj-Napoca, investitia ridicandu-se la peste doua milioane de euro. Compania Electrogrup a fost infiintata in anul 1997, avand 200 de angajati si o cifra de afaceri de zece milioane de euro. Compania realizeaza lucrari de constructii de infrastructura electrica, civila si de telecomunicatii, turnuri de telefonie mobila, avand doua sucursale, la Bucuresti si Timisoara. Planurile de dezvoltare includ deschiderea in acest an a trei noi puncte de lucru la Brasov, Iasi si Constanta. Principalii actionari ai companiei sunt Adrian Muresan si Ovidiu Muresan, care controleaza 99% din capital. Principalii clienti ai Electrogrup sunt Vodafone, Cosmote, Electrica si Romtelecom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO