Energie

Cât va mai dura ieftinirea spectaculoasă a panourilor chinezeşti? „Urmează consolidarea industriei. În doi ani, preţurile vor creşte“

Cât va mai dura ieftinirea spectaculoasă a panourilor...

Autor: Roxana Petrescu

04.04.2024, 00:07 11445

În 2023, panourile solare chinezeşti, esenţiale pentru tranziţia energetică europeană, s-au ieftinit cu 42%, până la 0,15$/watt, nivel la care concurenţii europeni sau cei din State pot să tragă obloanele. Cea mai incomodă între­bare legată de această ieftinire este cât va dura, în con­textul în care tranziţia energetică a Europei, cel puţin la acest moment, se face mai ales cu panouri made in China.

„Urmează ani de consolidare pentru toţi producă­torii. Preţul echipamentelor foarte scăzut este dat nu de producătorii din top 5 în lume, ci de restul producătorilor mici şi medii. Pentru a supravieţui, ei a trebuit să coboare preţul foarte mult“, a explicat Mirel Jarnea, business development manager SEE, LONGi, în cadrul intervenţiei sale de la ZF Power Summit 2024, eveniment care a avut loc în perioada 27-29 februarie la Bucureşti. LONGi este cel mai mare producător de panouri solare din lume şi este la rândul său într-o situaţie delicată.

De altfel, luna trecută, compania a făcut apel la guvernul din Beijing să controleze preţurile, în contextul în care excesul de capacitate şi competiţia ridicată din piaţă împinge producătorii spre faliment, potrivit Bloomberg.

„Consolidarea va fi făcută într-un interval de 1-2 ani. După această perioadă de consolidare care, dacă ne uităm istoric, este ciclică, mă aştept ca preţurile să crească“, a subliniat Mirel Jarnea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO