Nuclearelectrica a luat un finanţist în board

30 oct 2014 Autor: Radu Bostan

Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) a cooptat-o provizoriu în Consiliul de Administraţie pe Ioana Alina Drăgan, de profesie economist cu specializare în finanţe şi pieţe de capital, care în prezent este director în cadrul Direcţiei de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie.

Drăgan are experienţă în finanţare, managementul riscului, control intern şi relaţii internaţionale, a informat compania într-un raport trimis Bursei de Valori. Anterior, Ioana Drăgan a lucrat ca specialist finanţe la Siemens şi manager în banca BRD.

Ea l-a înlocuit în board pe Ionel Bucur, directorul general al centralei de la Cernavodă, care a fost revocat la începutul lunii octombrie.

 
Cuvinte cheie:
nuclearelectrica
, finante
, finanţist
, board
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide