Energie

Paradoxul aurului negru: OPEC se luptă să reducă producţia de petrol cu sute de mii de barili pe zi, iar americanii profită de creşterea preţurilor şi îşi ”turează” sondele la maximum

Paradoxul aurului negru: OPEC se luptă să reducă...

Autor: Ştefan Stan

30.01.2017, 13:09 1219

Preţul petrolului a scăzut cu 0,6%, la 52,88 de dolari barilul, în condiţiile speculaţilor că Statele Unite îşi vor creşte producţia şi va anula efectele eforturilor depuse de ţările OPEC.

Numărul de sonde active din SUA a crescut săptămâna trecută la maximul din noiembrie 2015, potrivit datelor de la Baker Hughes, ceea ce arată că producătorii americani încearcă să profite de creşterea preţurilor peste pragul de 50 de dolari barilul.

”Preţurile petrolului scad din cauză că SUA îşi creşte producţia”, a spus Tamas Varga, analist la PVM Oil Associates din Londra.

El de asemenea a adăugat că raportul Petro-Logistic al membrilor OPEC, care au reuşit să reducă 900.000 de barili pe zi în ianuarie, nu a fost foarte ”încurajator”, pentru că însemna că doar o parte din ţinta OPEC a fost îndeplinită.

Ţările OPEC, precum şi alţi producători, inclusiv Rusia, au încheiat un acord să reducă producţia cu aproape 1,8 milioane de barili pe zi în prima jumătate a lui 2017, pentru a pune capăt supra-producţiei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO