Energie

Sectorul energetic are nevoie de investiţii de 5 mld. euro/an

Autor: Roxana Rosu

27.04.2015, 00:05 152
Autorităţile vor şti spre sfârşitul anului care este nivelul exact al re­sur­se­lor de gaze din Marea Neagră, în pe­ri­metrul exploatat de ExxonMobil şi Petrom, în prezent fiind derulat un program de foraj în acest sens, a spus la ZF Live fostul ministru al energiei, Răzvan Nicolescu.
 
„Înainte să discutăm cum ducem gazul pe ţărm, trebuie aflat despre ce volume vorbim. E un program de foraj în derulare, se vede multă prudenţă la comunicarea publică a informaţiilor de către nava care forează, dar probabil până la sfârşitul anului vom şti mai bine despre ce nivel de resurse vorbim”.
 
În prezent, mai sunt două sonde de săpat, în zone critice. Potrivit fostului ministru, la forajul de mare adâncime, 4 din 5 sonde nu confirmă datele seismice privind volumul resurselor.
 
„Până la foraj geologii pot să-şi dea cu părerea pe baza datelor colectate prin metoda seismică, dar nimeni nu ştie cu exactitate. Te poţi păcăli. Rata de confirmare este de 20%.”
 
O altă necunoscută este compoziţia exactă a perimetrului, în condiţiile în care în Marea Neagră se descoperă de obicei gaz şi ţiţei asociat, ceea ce schimbă parametrii de business şi costurile aferente transportului la ţărm.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO