Companii

Florentin Banu, antreprenorul care a creat brandurile Joe şi Artima, face 1,3 mil. lei cu un complex sportiv din Timişoara

Florentin Banu a dezvoltat în trecut brandul de napolitane Joe, vândut către gigantul elveţian Nestlé, şi supermarketurile Artima pe care le-a vândut fondului de investiţii Enterprise Investors (care apoi a vândut către Carrefour).

Florentin Banu a dezvoltat în trecut brandul de napolitane Joe, vândut către gigantul elveţian Nestlé, şi supermarketurile Artima pe care le-a vândut fondului de investiţii Enterprise Investors (care apoi a vândut către Carrefour).

Autor: Simona Tatu

15.09.2017, 00:05 1115

În acest business, Banu Sport, antreprenorul român îi are ca parteneri pe Daniel Banu şi pe Radu Roşioru, care este şi administrator al companiei.

Complexul sportiv Banu Sport, situat lângă stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, se aşteaptă la o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei (290.000 de euro), un nivel similar cu cel de anul trecut, însă acţionarii au decis să intre mai puternic pe nişa sporturilor pentru copii, unde există potenaţial mare de creştere.

„Încercăm să atingem şi segmentul de sporturi pentru copii. Încercăm să îmbinăm utilul cu plăcutul pentru părinţi care pot să îşi lase copiii la un curs şi să meargă şi ei la unul dintre terenurile de sport. Baletul şi baschetul au cel mai mare succes în rândul copiilor. În cazul cursurilor de balet, un abonament pe lună costă 130 de lei“, a spus Radu Roşioru, administrator al companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO