Companii

Fratii Negoita negociaza un credit de 4 mil. euro de la GarantiBank

02.07.2009, 15:23 40

 

Fratii Ionut si Robert Negoita, care detin afaceri in imobiliare, turism si media, negociaza un credit de 4 milioane de euro cu divizia locala a bancii turce GarantiBank pentru demararea lucrarilor de constructie a apartamentelor dintr-un nou proiect rezidential care cuprinde 3.500 de locuinte, investitie totala estimata la peste 120 de milioane de euro.
"Avem nevoie de un credit pentru asigurarea unui anumit confort financiar vizavi de investitiile in curs, in contextul acestei perioade imprevizibile", a declarat Ionut Negoita.
Proiectul rezidential, care nu are inca un nume, va fi demarat in august, iar pentru lucrarile ce vor fi efectuate anul acesta vor fi necesare investitii de aproape 15 milioane de euro, potrivit aprecierilor lui Negoita.
"Am purtat discutii cu mai multe banci din piata, cu care insa nu s-a finalizat nimic. Cel mai probabil vom semna cu GarantiBank pentru un credit de 4 milioane de euro. Bancile sunt mult mai reticente in acordarea creditelor pentru proiecte imobiliare", a precizat el, adaugand ca cea mai mare partea a banilor care vor fi investiti in dezvoltarea de apartamente vor fi asigurati din surse proprii.
 
Mai au 10 hectare de teren
Proiectul de 3.500 de locuinte pe care l-au anuntat fratii Negoita se va realiza pe o suprafata de noua hectare si jumatate, in zona in care sunt dezvoltate si celelalte proiecte imobiliare, respectiv Vitan-Barzesti. "Proiectul va fi finalizat in urmatorii patru-cinci ani, iar ritmul de constructie va fi modificat in functie de evolutia pietei", a mentionat omul de afaceri.
Fratii Negoita, care au un proiect imobiliar finalizat in spatele hotelului Rin Grand -Confort Park, cu 560 de apartamente - mai au in constructie in prezent si proiectul Confort City alcatuit din aproape 1.700 de locuinte, din care 700 au fost vandute pana in prezent. "In acest proiect au fost ridicate toate apartamentele, dar doar jumatate dintre ele sunt finalizate si finisate", a spus el.
 
Vand mai ieftin
Ionut Negoita sustine ca a fost nevoit sa coboare din martie preturile apartamentelor cu 35%-37% in medie, adica de la un pret de 1.050 de euro pe metru patrat in martie s-a ajuns la 700 de euro pe metru patrat in prezent. "Profiturile sunt mult mai mici sau aproape inexistente. Cred ca este totusi important sa ramanem in piata si speram ca atunci cand isi vor reveni lucrurile, sa ajungem la marje normale de profit".
Printre alte proiecte anuntate de Negoita se numara construirea unui hotel de 1.000 de camere pe litoral, care sa cuprinda si un mall.
Omul de afaceri spune insa ca se mai gandeste in privinta dezvoltarii acestui proiect, ca a facut mai multe studii care aratau ca nu ar fi rentabil un astfel de proiect.
 
Hotelul de 1.000 de camere de pe litoral, amanat
"M-am intors recent dintr-o vizita in Turcia, in care am vazut investitii similare. Avem un sezon mult mai scurt decat cel din Turcia si mult mai putini turisti pe litoral. In primul rand litoralul romanesc nu beneficiaza de o promovare care sa atraga turisti, deci exista riscul ca un hotel de 1.000 de camere sa fie gol. De asemenea, hotelierii turci beneficiaza de o serie de scutiri de taxe si impozite spre deosebire de hotelierii romani", a spus el.
Fratii Ionut si Robert Negoita, care detin hotelul de patru stele Rin Grand din Capitala, apreciaza ca nivelul de indatorare al intregului grup se ridica la circa 40 de milioane de euro. Robert Negoita este in prezent deputat PSD in Parlamentul Romaniei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO