Companii

Gefco: Businessul din România se dezvoltă via Rusia sau China

Gefco: Businessul din România se dezvoltă via Rusia sau China

Foto AFP

Autor: Bogdan Alecu

10.01.2013, 00:07 1066

Creşterea Gefco România va fi susţinută în acest an de comerţul cu state precum Rusia, Kazahstan sau chiar China, în condiţiile în care zone tradiţionale precum cele occidentale nu au scăpat încă de recesiune.

"România este deja un partener al Rusiei în ceea ce priveşte transporturile. Vom accelera în perioada următoare exporturile de bunuri dinspre România către Rusia, mai ales în ceea ce priveşte bunurile de larg consum sau în ceea ce priveşte industria auto. În plus, prin Gefco tot mai multe companii din România vor avea acces direct la piaţa din Rusia", a spus Christian Zbylut, vicepreşedinte al Gefco pentru dezvoltare internaţională, responsabil de ţările din Europa Centrală şi de Est şi Rusia.

Anul trecut Gefco România a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 50 mil. euro.

Declaraţia sa vine în contextul în care în decembrie RZD, compania feroviară de stat a Rusiei, a preluat 75% din acţiunile Gefco de la grupul francez auto PSA-Peugeot-Citroën.

Odată cu această tranzacţie, ruşii mizează pe o intensificare a comerţului între pieţele europene şi cele din fosta Uniune Sovietică şi chiar China, atât pentru companiile din Europa de Vest, cât şi pentru cele din România.

La nivelul primelor nouă luni ale anului trecut, Federaţia Rusă s-a situat pe locul cinci în topul ţărilor de unde România importă, cu 4,3% din total (echivalentul a 1,76 mld. euro), iar în ceea priveşte exporturile în acelaşi interval, Rusia este abia pe locul 12, cu o pondere 2,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

România exportă în Rusia în principal maşini şi echipamente de transport, produse chimice şi alimentare şi importă în principal combustibili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO