Companii

Gigantul german Kärcher are 20 mil. euro pentru extinderea producţiei de aspiratoare din România. Cele două fabrici din Curtea de Argeş lucrează la capacitate maximă

Ion Bican, director executiv, CER Cleaning Equipment: Anul 2023 este unul comparabil cu cel anterior, este plin de provocări. Vedem o scădere în piaţă, noi suntem printre puţinii care, în continuare, rămânem pe plus. Chiar şi în China (una dintre cele mai mari pieţe din lume – n.red.) declinul în vânzările de electrocasnice e de 30-50%.

Ion Bican, director executiv, CER Cleaning Equipment: Anul 2023 este unul comparabil cu cel anterior, este plin de provocări. Vedem o scădere în piaţă, noi suntem printre puţinii care, în continuare, rămânem pe plus. Chiar şi în China (una dintre cele mai mari pieţe din lume – n.red.) declinul în vânzările de electrocasnice e de 30-50%.

Autor: Cristina Roşca

15.06.2023, 00:07 5875

♦ Compania CER Cleaning Equipment, care operează producţia Kärcher în România, şi-a bugetat pentru 2023 afaceri de puţin peste 1 mld. lei (200 mil. euro) ♦ Businessul ar urma să fie cu 22% mai mare decât în 2022 şi aproape dublu faţă de 2021.

Gigantul german Kärcher, care deţine local două fa­brici de aspiratoare în Curtea de Argeş, investeşte 20 mil. euro în dezvoltarea pro­duc­ţiei autohtone. Mai exact, compania urmează să demareze curând extinderea primei fabrici, acest proiect urmând a mă­sura 15.000 mp. Astfel, ca urmare a iniţia­tivei, grupul va ajunge la 60.000 mp desti­naţi producţiei locale.

„Momentan, cele două fabrici ale noas­tre măsoară 45.000 mp. Ne vom extinde cu 15.000 mp, tot aici, la Curtea de Argeş. Noul proiect îl vom lipi de prima fabrică pe care o avem. Urmează să demarăm curând investiţia de 20 mil. euro, investiţie care va fi gata la final de 2024“, spune Ion Bican, executivul care conduce operaţiunile de pro­­ducţie ale Kärcher în România.

El adaugă că cele două unităţi de producţie actuale, situate la o distanţă de doar 100 de me­tri una de alta, funcţio­nează deja la capacitate maximă, ele realizând anual peste 3,5 milioane de aspiratoare.

„Odată cu această nouă investiţie, ne gân­dim atât să producem alte tipuri de bunuri, cât şi să rea­lizăm intern o serie de compo­nente“, adaugă executivul român.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO